Serghei Soigu preseaza Ucraina sa cedeze teritorii in speranta incetarii focului: ,,Fereastra de opo...


Fostul ministru rus al apararii, Serghei Soigu, sustine ca Vladimir Putin a facut o propunere de negocieri de pace in data de 14 iunie si cere Ucrainei acceptarea termenilor propusi de liderul de la Kremlin.


Cu cat Ucraina va astepta mai mult pentru a intra in negocieri de pace, cu atat mai dure vor fi conditiile pentru poporul sau, a avertizat Soigu. Actualul secretar al Consiliului de Securitate din Rusia a mai sustinut ca Ucraina a pierdut 420 de kilometri patrati din teritoriu din 14 iunie incoace, transmite agentia de presa Reuters, citata de news.ro.


,,Fereastra de oportunitate pentru Ucraina se ingusteaza. Iluziile regimului de la Kiev (termen depreciativ inventat de Moscova in scopuri propagandistice la adresa conducerii din Ucraina - n.r.) ca europenii vor organiza un alt summit de pace frumos, la care toate problemele lor interne vor fi rezolvate de ei insisi, costa scump poporul ucrainean", a declarat Soigu, conform televiziunii de stat din Rusia.


Pe 14 iunie, in cadrul unei reuniuni cu conducerea Ministerului rus de Externe si in contextul summitului pentru pace in Ucraina organizat de Elvetia, Putin a cerut cedarea regiunilor Donetk, Herson, Lugansk si Zaporojie, pe langa Crimeea, si incetarea procesului de aderare la NATO in schimbul incetarii focului si lansarii negocierilor intre Moscova si Kiev.


Cererea lui Putin a fost respinsa din start de Ucraina si de aliatii ei occidentali, in special de SUA, care au precizat ca sprijina doar ,,formula de pace" prezentata la sfarsitul anului 2022 de catre presedintele ucrainean Volodimir Zelenski si care prevede in principal retragerea neconditionata a tuturor trupelor ruse din Ucraina, inclusiv din Crimeea, si restabilirea granitelor acestei tari recunoscute la nivel international.


Ulterior, Zelenski a anuntat ca pregateste o foaie de parcurs pentru incheierea razboiului care sa fie prezentata la un nou summit pentru pace, prevazut catre sfarsitul anului, inclusiv cu participarea Rusiei. Moscova refuza initiativele Kievului si insista sa fie luate in considerare doar cererile sale. Soldatii rusi ocupa in prezent aproximativ 18 la suta din teritoriul Ucrainei.


Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a declarat ca tara sa este pregatita sa negocieze cu Rusia daca arata ,,buna-credinta". Totusi, potrivit lui Kuleba, Moscova nu manifesta o asemenea disponibilitate.


Comments