SI-AU DAT MANA – Consiliul Judetean si Municipiul Baia Mare, impreuna pentru Festivalul Castanelor

SI-AU DAT MANA – Consiliul Judetean si Municipiul Baia Mare, impreuna pentru Festivalul Castanelor

ȘI-AU DAT MÂNA Timp de patru ani, începând de marţi, 13 septembrie, Județul Maramureș și Municipiul Baia Mare vor fi parteneri în organizarea Festivalului Castanelor.

ȘI-AU DAT MÂNA Asta după ce plenul Consiliului Județean a aprobat cu majoritate de voturi protocolul întocmit în acest sens.

Potrivit documentului, cele două părți vor colabora pentru buna desfășurare și organizare a Festivalului Castanelor. Potrivit oficialilor Consiliului Județean, scopul acestui protocol este, printre altele, acela de a promova instituțiile de cultură județene și a artiștilor de renume  județean și național.

Prin protocol, potrivit președintelui Gabriel Zetea, Consiliul Județean Maramureş se obligă să asigure, printr-o instituție financiară din subordine, susținerea financiară anuală a Festivalului Castanelor, să colaboreze direct cu reprezentanții municipalității în organizarea și desfășurarea festivalului. Dar și să promoveze direct sau indirect, prin mijloacele de care dispune, sărbătoarea.

Și pentru că obligațiile trebuie respectate, aceiași consilieri județeni au aprobat, tot cu unanimitate de voturi, ca din bugetul Consiliului Județean să fie alocați 200.000 de lei pentru desfășurarea festivalului.

Suma, potrivit vicepreședintelui Doru Ioan Dăncuș, va fi folosită în exclusivitate pentru plata onorariilor unor artiști care vor completa programul Festivalului Castanelor.

Citeşte şi FESTIVALUL CASTANELOR – Au fost aprobate taxele percepute pentru închirierea spațiilor publice

Știre în actualizare

Comments