SI MAI SIMPLU – Adeverinte obtinute online de la Finante

SI MAI SIMPLU – Adeverinte obtinute online de la Finante

ȘI MAI SIMPLU  De la 1 noiembrie contribuabilii scapă de drumurile la Fisc pentru o adeverință de venit, sau în cazul în care le este necesar un certificat fiscal.

ȘI MAI SIMPLU Este una dintre noile măsuri de simplificare și facilități pe care responsabilii din Finanțe le vor pune în aplicare.

Potrivit Georgetei Timiș, purtător de cuvânt al Finanțelor Publice Maramureș, „de la data amintită ANAF va pune la dispoziție celorlalte instituții publice, inclusiv primăriilor, pe bază de protocol de schimb de informații, pârghiile necesare în vederea transmiterii, în format electronic, a documentelor ce atestă situația fiscală a contribuabililor.

A RENUNȚAT – Deputatul PNL Mircea Man se retrage din cursa pentru parlamentare

Implementarea noului sistem creează premisele eliminării prezenței unui număr semnificativ de contribuabili la ghișeele ANAF, ținând cont de faptul că, anual, administrația fiscală eliberează zeci de mii de adeverințe venit și certificate de atestare fiscală”.

Pe scurt, este nevoie doar să intraţi pe site-ul ANAF și să vă faceţi cont în Spaţiul Privat Virtual. De acolo puteţi cere eliberarea adeverinţei de venit sau a certificatului de atestare fiscală.

PUNERE ÎN SIGURANŢĂ – Intervenție încheiată cu succes de A.N. ”Apele Române” la barajul Strâmtori – Firiza

Mai mult, arată Georgeta Timiș, se are în vedere extinderea documentelor acceptate ca dovadă a plății în relația cu instituțiile publice, pentru toate modalitățile de plată existente la nivel național (internet banking, mobile banking, terminale de plată și ATM-uri aparținând instituțiilor de credit), dar și dezvoltarea metodelor electronice de blocare/deblocare a conturilor bancare în timp real astfel încât să fie înlăturate deficiențele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligațiilor fiscale, întârzieri care, de cele mai multe ori, afectează activitatea contribuabililor.

Altfel spus, celor în cauză le va fi blocat un singur cont şi doar pentru suma datoriei, iar popririle vor fi ridicate în câteva ore și nu în decurs de 10 zile, așa cum se întâmplă acum.

C.A.

Comments