Simona Halep a ras de Serena Williams. Gafa americancei este epocala

Simona Halep a ras de Serena Williams. Gafa americancei este epocala

Simona Halep a ras de Serena Williams. Gafa americancei este epocala

Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă de americanca Serena Williams cu 6-1, 4-6, 6-4, luni, la Melbourne, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Momentul în care cele două jucătoare au ieşit pentru startul meciului a reprezentat o sursă de amuzament. Ce s-a întâmplat? Serena Williams a intrat pe teren în momentul în care prezentatorul anunța că în arenă își va face apariția numărul 1 mondial. Serena și-a dat seama când deja pășise pe teren și s-a întors rapid din drum. Ulterior, Simona Halep a intrat pe teren, vizibil amuzată de situația care a stârnit hohote de râs și în tribune.

Simona Halep şi Serena Williams (37 ani, 16 WTA) s-au întâlnit până acum de zece ori, americanca obţinând nouă victorii. Singurul succes al Simonei, unul categoric, cu 6-0, 6-2, rămâne cel din 2014, de la Turneul Campioanelor. Precedenta confruntare dintre cele două a avut loc în 2016, la US Open, când Serena se impunea în sferturi cu 6-2, 4-6, 6-3.



Comments