Siria. Bashar al-Assad a numit un nou premier. Cine este acesta

Siria. Bashar al-Assad a numit un nou premier. Cine este acesta

Bashar al-Assad
Bashar al-Assad

"Președintele Bashar al-Assad a emis decretul 187, care îl însărcinează pe inginerul Imad Khamis cu formarea guvernului Republicii Arabe Siriene", anunță agenția de presă oficială Sana.

Khamis, în vârstă de 54 de ani, îl înlocuiește pe Wael al-Halqi, care a ocupat funcția de premier din 9 august 2012. El va prezenta în următoarele zile un nou guvern, în condițiile în care Siria este cufundată într-un război care a făcut peste 280.000 de morți în cinci ani, a provocat exodul a milioane de locuitori și a destabilizat total economia acestei țări.

Această remaniere intervine după învestirea noului parlament format în urma alegerilor legislative din 13 aprilie, desfășurate în teritoriile aflate sub controlul regimului. Ministru al electricității din 2011, Khamis este inginer licențiat al universității din Damasc. Din 23 martie 2012, el figurează pe lista neagră a personalităților sancționate de Uniunea Europeană.

Lui i se reproșează, "în calitate de ministru, că împarte responsabilitatea pentru reprimarea violentă de către regim a populației civile". De la începutul crizei, producția de electricitate a scăzut în Siria cu 58%, potrivit instituției publice pentru producție electrică.

Articole recomandate

Comments