SKIRT BIKE 2016 - Parada biciclistelor baimarene a adunat priviri admirative

SKIRT BIKE 2016 - Parada biciclistelor baimarene a adunat priviri admirative

SKIRT BIKE 2016 Peste 300 de doamne şi domnişoare îmbrăcate chic şi cu biciclete împodobite cu o multitudine de flori au pedalat duminică, 3 iulie prin municipiul Baia Mare în cadrul celei de a V-a ediții Skirt Bike.  

Evenimentul este cunoscut ca fiind singurul îndreptat  în mod special către femeile care merg pe bicicletă şi care  militează pentru mersul pe bicicletă în rândul femeilor, dar şi pentru sentimentul de siguranță şi de încredere de care acestea au nevoie că să folosească bicicleta în viaţa de zi cu zi şi nu doar în timpul liber, ca mod de recreere.

Startul evenimentului, aflat la ediţia cu numărul 5, s-a dat pe Câmpul Tineretului, de unde  participantele au pornit într-o paradă pe principalele artere de circulaţie  ale oraşului, nu puţine fiind privirile admirative pe care le-au primit de la trecători .

SKIRT BIKE 2016 baia mare

Loredana Ionescu, coordonatorul evenimentului spune: ’’Parada a fost una extrem de reuşită care a demonstrat că în Baia Mare comunitatea iubitoarelor de mers pe bicicletă este tot mai mare. Până la urmă asta face evenimentul ăsta. Ne dorim ca numărul de bicicliste să crească de la an la an, să  avem tot mai multă încredere atunci când pedalăm, să arătăm că avem  un loc în trafic, să putem folosi bicicleta zi de zi. Și se pare că am reuşit ce ne-am propus ‘’.

‘’Vin cu mare drag de trei ani la acest eveniment. De mică merg pe bicicletă şi  vreau în acest fel să dau un  exemplu tuturor celor care au bicicletă, dar care au nevoie de încurajare ca să meargă cu ea cât mai des, chiar dacă merg la cumpărături sau la plimbare ‘’, spune Eva, una dintre participantele la Skirt Bike.

La rândul ei, Mia şi ea iubitoare a mersului pe bicicletă spune că a mai participat  la paradă şi că se bucură când vede că tot mai multe doamne şi domnişoare se alătura acesteia. În plus arată ea ‘’anul acesta mi-am convins prietenele să vină şi ele şi ne-am adus cu noi şi fetiţele care folosesc deja bicicletele şi care sperăm să vină de acum cu noi în fiecare an‘’.

SKIRT BIKE 2016 rolling papers

Odată parada încheiată, biciclistele, dar şi domnii care le-au însoţit, au fost invitate la un mini – picnic pe Câmpul Tinerretului şi au avut parte de un concert susținut Rolling Papers . De departe cel mai aşteptat  moment al serii a fost tombola prin intermediul căreia participantele la Skirt Bike au câştigat ochelari de soare ,produse cosmetice dar şi trei biciclete.  SKIRT BIKE 2016 baia mare

Demn de remarcat faptul că şi anul acsta comunitatea SkirteBike a adunat bani cu care a fost achiziţionată o bicicletă care va fi dăruită unei fetiţe  nevoiaşe, dar care iubeşte mersul pe bicicletă, însă nu își permite un asemenea mijloc de transport.

Credit foto: Dan Mezok

Comments