Sotia premierului israelian, Sara Netanyahu, recunoscuta vinovata pentru utilizarea necorespunzator...

Sotia premierului israelian, Sara Netanyahu, a fost recunoscuta vinovata duminica pentru a fi folosit necorespunzator bani din taxele contribuabililor pentru mese la restaurant, potrivit unui jurnalist al AFP prezent la tribunalul din Ierusalim. Inculpata in iunie 2018 pentru frauda si abuz de incredere, Sara Netanyahu a negociat insa cu procurorul un acord pentru o scadere a pedepsei, care a fost acceptat de instanta duminica. Ea a recunoscut ca a cheltuit 175.000 de shekeli (circa 44.000 de euro) fara autorizatie si a acceptat sa ramburseze statului 45.000 de shekeli (11.170 de euro) si sa plateasca o amenda de 10.000 de shekeli (2.480 de euro). In contrapartida, acuzatiile de frauda cu bugetul statului, care puteau atrage o sanctiune severa, au fost abandonate si inlocuite cu acuzatia, mai lejera, ca a profitat de eroarea comisa de o terta persoana, conform termenilor acordului. Acest acord a fost aprobat duminica de Tribunalul din Ierusalim. Sara Netanyahu a fost inculpata initial pentru ca a folosit pentru mese la restaurant aproape 100.000 de dolari (circa 85.000 de euro) din taxele contribuabililor sustinand, fals, ca nu exista bucatar la resedinta oficiala a premierului. Procesul sau a fost deschis in octombrie 2018. Ea s-a mai confruntat in trecut si cu alte acuzatii. In 2016, un tribunal din Ierusalim i-a acordat daune unui fost majordom al lui Benjamin Netanyahu care i-a acuzat pe premierul israelian si pe sotia sa de rele tratamente. Benjamin Netanyahu insusi este amenintat cu inculparea in trei dosare de coruptie. El va fi audiat la inceputul lunii octombrie la acuzatii de coruptie, frauda si abuz de incredere. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Arustei)

Comments