Surpriza! Ce cadou i-a facut Duckadam lui Donald Tusk

Surpriza! Ce cadou i-a facut Duckadam lui Donald Tusk

Surpriza! Ce cadou i-a facut Duckadam lui Donald Tusk

Helmuth Duckadam, portarul Stelei din finala Cupei Campionilor 1986 de la Sevilla, i-a făcut un cadou lui Donald Tusk, după ce preşedintele Consiliului European l-a menționat în discursul rostit la Ateneul Român.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a rostit un discurs memorabil la Ateneul Român, într-o română perfectă. La un moment dat, polonezul în vârstă de 61 de ani l-a menționat pe Helmuth Duckadam, portarul de legendă al Stelei.

"Episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal, de la Sevilla, din 1986, când Steaua Bucureşti a învins Barcelona.

Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii, să apere în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi" a fost declarația preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE.

Helmuth Duckadam a rămas impresionat de comparaţia pe care Donald Tusk a făcut-o și a decis să-i facă un cadou special oficialului european, scrie telekomsport.ro. Duckadam i-a oferit lui Donald Tusk o pereche de mănuşi cu autograf şi două sticle de pălincă făcută chiar de preşedintele de imagine al FCSB.

Pe 10 ianuarie, Donald Tusk a vorbit timp de aproape 7 minute la Ateneul Român, iar discursul a fost cu adevarat emoționant. Tusk a făcut apel la cultura României, la istoria ei și la personalitățile sportive ale țării noastre. Totul, într-o română perfectă.

Printre altele, polonezul Donald Tusk şi-a exprimat încrederea că România va interpreta ''cu energie şi înţelepciune o adevărată Rapsodie română'' în timpul celor şase luni în care ţara noastră va exercita Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a afirmat că "în familia mea, prima maşină a fost o Dacia 1300" și și-a încheiat speech-ul cerându-le românilor să apere statul de drept "la fel ca Helmuth Duckadam la Sevilla”.

.



Comments