Termocentralele Mintia si Chiscani, vanate de straini. Care sunt interesele ascunse - Culisele Statu...

Termocentrala Mintia s-a vandut cu doar 91 de milioane de euro unui SRL infiintat de cateva luni numit Mass Global Energy Rom care face parte din Mass Group Holding. Firma este fondata de 6 cetateni irakieni si a fost infiintata special pentru aceasta achizitie. Ministerul Energiei, in calitate de actionar, a impus anumite conditii investitorului cu scopul de a relansa productia de energie in Mintia. Astfel, societatea Mass Global Energy Rom, are obligatia ca, pana la finalul anului 2026, sa finalizeze investitia de realizare a unei capacitati energetice noi.Iar Termocentrala Chiscani Barila este acum detinuta de Complexul Energetic Oltenia care cauta un evaluator pentru a o vinde. Procedura de vanzare a fost initiata in trecut la cererea companiei olandeze Buvoca BV, firma condusa de un fost director din Fondul Proprietatii de Stat, Tudorel Dumitrascu. Interesul sau pentru Termocentrala Chiscani, dar si tranzactia irakienilor de la Mintia par sa duca la acelasi personaj: Philip Bloom. Acesta este un om de afaceri american care a fost condamnat in SUA pentru ca a dat mita unor irakieni in timpul razboiului, potrivit informatiilor lumeapolitica.ro.Philip Bloom si Tudorel Dumitrascu au fost implicati intr-o afacere paguboasa la Romaero Baneasa, la finalul anilor 90. Atunci, Dumitrascu, din postura de director la Fondul Proprietatii de Stat, a ales oferta lui Bloom pentru Romaero in detrimentul unor firme cu renume international. Pe atunci, vicepresedinte al Fondului Proprietatii de Stat era Bogdan Baltazar care a devenit ulterior asociatul lui Philip Bloom intr-o firma de consultanta cu sediul lipit de Guvernul Romaniei. Ulterior Philip Bloom a plecat in Irak unde putea sa faca afaceri mult mai profitabile. Spre deosebire de Romania anilor 90, la Bagdad, Bloom trebuia sa se fereasca de FBI. Nu a reusit insa, iar in 2005 a fost arestat de FBI. In fata anchetatorilor din Statele Unite, Bloom a recunoscut ca oferise spaga pentru contracte in valoare de 8,6 milioane de dolari referitoare la reconstructia Irak-ului.

Comments