Tinerii suspecti de COVID-19 din Vaslui s-au cazat la negru, la doua vile din Costinesti. Amenzi uri...


Cei 30 de tineri din Vaslui, contacti ai unui caz confirmat cu COVID-19, au ajuns la inceputul lunii august in Costinesti si s-au cazat in doua vile, fara forme legale, si intr-o pensiune. Autoritatile i-au amendat pe administratorii celor doua structuri de cazare cu cate 10.000 de lei si au interzis desfasurarea de activitati turistice in spatiile respective, potrivit ziarului Ct100%.


In urma unei anchete demarate de Directia de Sanatate Constanta la Costinesti s-a stabilit faptul ca 23 de tineri, cu varste cuprinse intre 17 si 18 ani, care au venit pe litoral pentru a participa la un eveniment privat, s-au cazat la doua vile situate in centrul Statiunii Tineretului, iar alti opt la o pensiune din apropiere.


Cu aceasta ocazie, s-a descoperit faptul ca vilele nu respectau nicio masura impusa de pandemia de coronavirus. Astfel, nu se purtau masti, nu existau marcaje de informare, nu exista un grafic de dezinfectie al spatiului, iar la intrari nu erau montate dispensele cu material dezinfectant. Mai mult decat atat, la cele doua vile cazarea s-a facut la negru, potrivit CTnews100%.


La momentul controlului, niciunul dintre cei 30 de tineri nu prezenta simptomatologie specifica infectiei cu virusul SARS-CoV-2, au spus medicii, insa pana cand au fost preluati de echipajele SMURD venite din Vaslui, au fost carantinati in vilele in care au petrecut cele cateva zile de vacanta.


"Este o situatie lipsita de responsabilitate, in special din partea parintilor celor 30 de tineri, pentru ca discutam de niste copii de 17-18 ani. Situatia acum este sub control, a fost contact permanent intre DSP Constanta si DSP Vaslui pentru gestionarea acestei situatii complicate. Se efectueaza anchete epidemiologice extinse, pentru ca acesti tineri au apucat sa petreaca 2-3 zile pe litoral", a declarat prefectul judetului Constanta, George-Sergiu Niculescu.


Autoritatile sanitare din Vaslui sunt in alerta maxima dupa ce doua tinere au fost confirmate cu COVID-19 in urma unui majorat. Dupa petrecere, grupul de aproape 40 de tineri a plecat pe litoral, desi unii dintre ei prezentau semne de boala, iar una dintre fete efectuase testul COVID-19 si nu primise rezultatele.


Comments