TOP Care sunt cele mai arogante

TOP – Care sunt cele mai arogante profesii

foto olx

TOP Cei mai aroganți angajați sunt cei cu salarii ridicate, însă, surprinzător, mai importanți în profesia lor nu se cred președinții executivi ai multinaționalelor, ci bucătarii șefi. Cel puțin așa reiese dintr-un studiu efectuat pe un eșantion de 380.000 de angajați practicanți de 480 de meserii, realizat de compania de cercetare Payscale.

TOP Potrivit studiului, citat de Market Watch, peste 74% din bucătarii șefi, 72% din președinții executivi și 65% din directorii artistici cred că sunt cei mai buni în compania lor, în comparație cu alți angajați cu responsabilități și poziții similare.

La prima vedere, s-ar crede că avocații sau psihiatrii ar trebui să ocupe primele poziții într-un astfel de top, însă în primele zece meserii din punct de vedere al aroganței apar slujbe precum cea de designer floral, barman, specialist în operațiuni aeriene, operator de sisteme, tehnician de sunet, fermier și “văcar”.

Însă chiar dacă nu lucrezi în aceste domenii, există un risc considerabil să dai peste un coleg arogant. Un angajat din patru, indiferent de profesie, consideră că este cel mai performant dintre salariații companiei aflați pe poziții similare cu a sa. În plus, cu cât câștigă mai mult, cu atât crește și nivelul aroganței. 56% din salariații cu venituri peste 200.000 de dolari pe an cred că sunt “buricul pământului”, în timp ce, în rândul celor cu venituri anuale de doar 25.000 de dolari pe an, doar 3% cred că sunt cei mai buni pe poziția lor.

Interesant este însă că aroganța este și unul dintre principalele atu-uri pe piața muncii. Potrivit unui alt studiu, efectuat de firma de branding Universum, încrederea în sine este una dintre primele trei calități pe care angajatorii le caută la candidații care și-au depus CV-ul pentru un loc de muncă.

sursa info

Comments