Trei galateni acuzati ca au obligat doua minore sa se prostitueze au fost arestati preventiv

Trei galateni acuzati ca au obligat doua minore sa se prostitueze au fost arestati preventiv

Trei galateni acuzati ca au obligat doua minore sa se prostitueze au fost arestati preventiv

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Galaţi  şi procurorii DIICOT au făcut patru percheziţii la locuinţele din Galaţi a trei bărbaţi bănuiţi că ar fi obligat două minore să se prostitueze.

Din cercetări a reieşit că, începând cu primăvara anului 2016, cei trei ar fi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de minori, grupare care ar fi acţionat până în luna august 2016.

Bărbaţii ar fi transportat, transferat şi adăpostit două minore din Galaţi şi, profitând de vulnerabilitatea victimelor şi de imposibilitatea acestora de a se apăra, le-ar fi exploatat sexual, obligându-le să practice prostituţia.

În acest scop, susţin anchetatorii, ar fi fost închiriate mai multe imobile din municipiul Galaţi, clienţii fiind atraşi prin intermediul unor site-uri de escorte.

Cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, din judeţul Galaţi, au fost reţinuţi pentru trafic de minori, iar ulterior Tribunalul Galaţi a dispus măsura arestării preventive a acestora.

Articole recomandate

Comments