Turcan, despre recalcularea pensiilor: Multi politicieni au vandut iluzii

Turcan, despre recalcularea pensiilor: Multi politicieni au vandut iluzii

Turcan, despre recalcularea pensiilor: Multi politicieni au vandut iluzii

"In preajma momentelor electorale s-a vorbit foarte mult despre o iluzie si anume acea majorare de 40% care, de fapt, pe fond, acum tragand linie, arata in continuare ca multi politicieni au vandut iluzii desarte, pentru ca acea majorare de 40% este pe o lege publicata in anul 2019, dar gandita sa intre in vigoare la 1 septembrie 2021, pentru a pregati intregul sistem de pensii cu recalcularea a aproximativ 4,9 milioane de pensii. Pai (...) 4,9 milioane de pensii nu pot fi recalculate de azi pe maine. Si, de altfel, acea lege prevedea o perioada in care se actualizau toate pensiile, deci practic se pregateau dosarele, ca dupa aceea sa se aplice o noua formula. Dar, pentru a pregati toate dosarele, aproximativ 6.000 de dosare pe fiecare casa de pensii, aveam nevoie de aproximativ o mie de oameni in plus in sistemul caselor de pensii, plus echipamente si softuri care sa faca compatibile bazele de date. Nu s-a intamplat absolut nimic", a declarat Raluca Turcan, joi seara, la un post TV.

Aceasta a subliniat ca la nivelul Caselor de pensii exista, pe de o parte, deficit de personal, iar pe de alta parte acestea nu au nici echipamentele necesare procesului de recalculare.

"In momentul de fata, asa cum sunt casele de pensii, sunt cu un deficit de personal de aproximativ 500 de persoane, intre 500 si 1.000 si de asemenea nu au toata aparatura, toate echipamentele digitale necesare. Politicieni aproape seara de seara propagau ideea majorarii pensiilor (...) S-au vandut aceste iluzii de o majorare de 40%, dar tot procesul in sine de pregatire a recalcularii pensiilor a fost pur si simplu ignorat. (...) Da, vom recalcula pensiile, dar le vom recalcula temeinic, astfel incat sa nu existe erori, astfel incat sa aiba la baza principiul contributivitatii (...) si in acelasi timp cu o formula care sa asigure plata pensiilor pe termen lung, insotita de cresterea puterii de cumparare", a adaugat ministrul Muncii.

Comments