Un organ despre care nu se stia a fost descoperit in corpul uman

Un organ despre care nu se stia a fost descoperit in corpul uman

Un organ despre care nu se stia a fost descoperit in corpul uman

Cercetători
Cercetători
Cercetători

O echipă de la Universtitatea Limerick au folosit tehnici microscopice complexe pentru a confirma că toate structurile existente sunt parte a unei structuri unitare.

Studiul apărut în The Lancet Gastroenterology & Hepatology este lucrarea oficială care atestă această nouă descoperire: un nou organ în corpul uman. Desigur, descoperirea nu este nouă. Leonardo da Vinci i-a oferit printre primele descrieri, dar până în 2012 se credea că reprezintă o serie de structuri separate ţinând intestinele ataşate de peretele abdominal, potrivit Descoperă.

Numită ”mesentery”, adică „în mijlocul intestinelor”, poate fi găsit în sistemul digestiv.

Descoperirea, fiind deja cunoscută din 2012, a fost publicată abia în noiembrie 2016. Calvin Coffey, profesor de chirurgie la Universitatea Limerick şi conducătorul acestui studiu, dezvăluie că „în lucrare, care a fost verificată şi evaluată, susţinem că am descoperit un organ care nu a fost descris până acum.”  

Deşi această descoperire este impresionantă, cercetătorii nu sunt încă siguri de funcţia organului. Proximitatea faţă de intestine oferă într-adevăr un indiciu, dar nu se poate oferi o concluzie doar în urma acestui lucru. Un alt indiciu şi mai clar că acest organ are o funcţie importantă şi este reprezentat de vasele de sânge, nervii şi canalele limfatice care conduc un fluid bogat în celule albe, care trec prin organ la intestine.

Coffey dezvăluie că „am descoperit anatomia şi structura. Următorul pas este funcţia. Dacă înţelegi funcţia, poţi identifica funcţia anormală şi apoi bolile. Puse laolaltă, ai câmpul ştiinţei mesenterice... baza pentru o nouă ramură a ştiinţei”.

Articole recomandate


Comments