Un salajean a jefuit un om pentru ca nu a vrut sa-i dea bani pentru alcool, la scurt timp dupa ce a...

Un sălăjean a jefuit un om pentru că nu a vrut să-i dea bani pentru alcool, la scurt timp după ce a furat un calorifer © sportulsalajean.ro

Un individ originar din comuna Gârbou, judeţul Sălaj, a fost reţinut în oraşul Târgu Lăpuş, după un jaf pe care l-a comis asupra altui bărbat. Când l-au identificat, poliţiştii au descoperit că sălăjeanul se face vinovat şi de furtul unui calorifer dintr-o scară de bloc.

Miercuri, 13 martie, poliţiştii din Târgu Lăpuş au identificat un bărbat suspectat pentru tâlhărie şi furt. Potrivit cercetărilor efectuate, la începutul lunii martie, sălăjeanul ar fi solicitat unui bărbat din Târgu Lăpuş, care se afla pe strada Liviu Rebreanu din oraş, o sumă de bani pentru a-şi cumpăra alcool.

A jefuit un om pentru alcool, după ce a furat un calorifer din bloc

Victima a refuzat să-i dea banii pe care îi avea la el, respectiv 1.360 lei, iar bărbatul l-a atacat şi i-a luat cu forţa suma, apoi a fugit. 

Totodată, în urma extinderii cercetărilor a rezultat faptul că la data de 7 martie, cel în cauză a sustras un calorifer din scara unui bloc situat în Piaţa Eroilor din oraş. În continuare poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie şi furt, potrivit sportulsalajean.ro.

A.O.


Comments