UPDATE Cluj: 11 raniti in accidentul de la Capusu; intervine un elicopter al SMURD

UPDATE Cluj: 11 raniti in accidentul de la Capusu; intervine un elicopter al SMURD

UPDATE ORA 17.53 11 persoane au fost rănite, din care două sunt în stare de inconştienţă, după ce un microbuz s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe DN 1, în localitatea clujeană Căpuşu, informează ISU Cluj.

 "Din cele 11 victime, opt sunt minori, iar până în momentul de faţă au fost transportate la UPU patru", precizează sursa citată. Un elev în vârstă de 17 ani e în stare gravă şi fost preluat de un elicopter al SMURD.

La locul evenimentului, salvatorii intervin cu două autospeciale complexe de descarcerare, două ambulanţe SMURD cu medici, o autospecială pentru transport victime multiple şi 1 echipaj de prim ajutor SMURD. În sprijinul forţelor din teren, au fost trimise şi patru echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanta Judeţean Cluj. 

Conform IPJ Cluj, şoferul, de 51 de ani, din Bacău, ar fi adormit la volan. În microbuz se aflau elevi de la o şcoală din judeţul Bacău.

A fost activat planul roşu.

ORA 16.54 Cluj: Zece persoane rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz; planul roşu, activat

Zece persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, sâmbătă, pe DN 1, în localitatea clujeană Căpuşu, fiind activat planul roşu.

"În urma accidentului rutier au rezultat 10 victime. La ora 16.30 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Intervin două autospeciale cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD şi o autospecială pentru transportul victimelor multiple", informează ISU Cluj. AGERPRES/ (AS - Marius Septimiu Avram, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei. 

Citeşte şi:

* Accidente rutiere de microbuz, autobuz şi autocar (cronologie noiembrie 2018 - aprilie 2019)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comments