Validarea candidaturii lui Nicusor Dan are 52 de contestatii! Primarul ales al Capitalei: "Urgenta P...

"Bucurestiul are mari probleme de rezolvat, cele mai urgente fiind criza coronavirusului, termoficarea si colapsul financiar. In acest context, validarea de catre Tribunal a mandatului meu de primar a fost contestata prin 52 (cincizeci si doua) cereri de apel, formulate in majoritate de fosti si actuali consilieri PSD. Dosarul celor 52 de apeluri are termen luni, la Curtea de Apel.

Urgenta PSD nu este insa rezolvarea problemelor orasului, ci intarzierea preluarii mandatului meu. Probabil ca mai au nevoie de cateva zile in plus ca sa stearga niste urme si ca sa rezolve solicitarile unor ,,prieteni".

In acelasi timp, oamenii PSD - cei responsabili de dezastrul din termoficare - cer imperativ apa calda si caldura in Bucuresti, uitand ca Firea e inca primar in functie, iar responsabilitatea este inca a ei! Se dovedeste acum ca respectul Gabrielei Firea si al PSD Bucuresti fata de cetatenii Capitalei e zero. Pesedistii sunt deja ocupati cu campania electorala pentru alegerile parlamentare si inteleg probabil sa-si faca aceasta campanie pedepsind bucurestenii si neglijandu-si atributiile pe care le au, conform legii, pana in ultima zi oficiala de mandat.

Cat despre Gabriela Firea, va amintiti cum, inaintea alegerilor, sustinea categoric ca nu se tine de scaunul de primar? Dupa ce a aratat ca nu stie sa piarda, Gabriela Firea nu reuseste nici sa paraseasca cu demnitate functia de primar", a anuntat Nicusor Dan, primarul ales al Capitalei.

Comments