Venezuela: Maduro acuza un diplomat american de complot

Venezuela: Maduro acuza un diplomat american de complot

Presedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a acuzat duminica un diplomat american in post la Bogota ca a participat la un complot esuat, care, in opinia lui, prevedea atacuri impotriva doua cazarmi ale armatei venezuelene, relateaza AFP. Potrivit guvernului de la Caracas, complotul a fost pregatit de doi parlamentari venezueleni de opozitie, Yanet Fermin si Fernando Orozco. In cursul unui discurs tinut duminica in fata Adunarii Constituante, aservita puterii, Nicolas Maduro a afirmat ca agenti ai serviciului venezuelean de informatii militare au mers vineri seara la domiciliul lui Yanet Fermin, acuzata ca a pus la cale acest complot impreuna cu Fernando Orozco. In acelasi moment, a continuat Nicolas Maduro, diplomatul american James Story i-a telefonat unui responsabil guvernamental venezuelean, viceministrul de externe pentru America de Nord, Carlos Ron, pentru a se interesa despre soarta deputatei. "El i-a spus: Carlos Ron, ce se intampla cu deputata?", a afirmat Nicolas Maduro. "De ce James Story a telefonat pentru a se interesa de ea, in prima secunda a operatiunii serviciului de informatii militare? O deputata stearsa pe care nimeni nu o cunoaste?!", a continuat seful statului, lasand sa se inteleaga ca diplomatul a luat parte la complot. James Story a fost insarcinat cu afaceri la ambasada Statelor Unite la Caracas, in prezent inchisa din cauza relatiilor conflictuale dintre Venezuela lui Nicolas Maduro si administratia presedintelui Donald Trump. El conduce biroul de afaceri venezuelene infiintat in august in cadrul ambasadei Statelor Unite al Bogota. Ministrul venezuelan al comunicatiilor si informatiei, Jorge Rodriguez, a denuntat sambata existenta unui complot anti-Maduro ce ar fi fost pregatit de Yanet Fermin si Fernando Orozco. Potrivit ministrului, obiectivul lor era de a lansa atacuri asupra a doua cazarmi din statul Sucre, in estul Venezuelei. Nicolas Maduro a atribuit responsabilitatea complotului lui Juan Guaido, seful parlamentului dominat de opozitie, care s-a proclamat in ianuarie presedinte interimar si este recunoscut de peste 50 de tari printre care Statele Unite. Guvernul socialist al Venezuelei anunta frecvent existenta unor comploturi pentru rasturnarea de la putere a lui Nicolas Maduro sau pentru asasinarea lui. Juan Guaido a calificat ca "fictiune" aceste acuzatii impotriva celor doi parlamentari. In opinia sa, actiunile guvernului au ca scop intimidarea deputatilor pentru a impiedica sa fie reales presedinte al parlamentului la 5 ianuarie.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mirza, editor online: Daniela Juncu)

Comments