Vesti bune pentru romani. Ce se va intampla cu amenzile primite de la Politia de Frontiera?

Vesti bune pentru romani. Ce se va intampla cu amenzile primite de la Politia de Frontiera?

Vesti bune pentru romani. Ce se va intampla cu amenzile primite de la Politia de Frontiera?

Poliţia de Frontieră informează că, de la 1 septembrie, a pus la dispoziţia cetăţenilor un formular online pentru transmiterea dovezii de achitare a amenzilor.

Formularul se găseşte pe pagina oficială a instituţiei, la secţiunea Contact, unde fiecare persoană completează: numele, prenumele, adresa de e-mail personală, judeţul în care îşi are sediul structura Poliţiei de Frontieră din care face parte poliţistul de frontieră care a aplicat sancţiunea şi ataşează copiile scanate după procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi dovada plăţii amenzii.

După completarea câmpurilor obligatorii, expeditorul va primi o confirmare a datelor transmise, iar mesajul va fi expediat către structura teritorială a Poliţiei de Frontieră Române din care face parte agentul constatator care a aplicat sancţiunea, mai arată poliţiştii.

De asemenea, în cazul sancţiunilor aplicate de către poliţistii de frontieră din cadrul punctelor de trecere aeroportuare, dovada plăţii amenzii se transmite prin intermediul aceluiaşi formular, selectând judeţul în care aeroportul îşi are sediul, precizează Poliţia de Frontieră.

Instituţia arată că, prin operaţionalizarea formularului respectiv a avut în vedere aplicarea prevederilor OUG nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale.

Un anunţ asemănător a fost făcut pe 30 august şi de IGPR. Astfel, copia actului de identitate, necesară obţinerii unor documente de la poliţie (cazier judiciar, avize, atestate etc.) şi dovada plăţii amenzii de circulaţie se pot trimite, scanate, pe adresa de e-mail a fiecărui inspectorat de poliţie judeţean, precum şi a Poliţiei Capitalei.

Poliţiştii precizează că pe site-ul www.politiaromana.ro  la secţiunea Poliţia Română/Unităţi teritoriale, pot fi găsite legăturile către unităţile teritoriale de poliţie.

Articole recomandate

Comments