VICTORIE URIASA – Astra Giurgiu a invins-o pe West Ham United si s-a calificat in grupele Europa Lea...

VICTORIE URIAȘĂ Astra Giurgiu a reușit o calificare de senzație în grupele Europa League la fotbal, joi seara, după ce a învins formația engleză West Ham United cu scorul de 1-0 (1-0), la Londra, în manșa secundă a play-off-ului.

După ce în partida tur, la Giurgiu, scorul a fost egal, 1-1, Astra a reușit să înscrie pe terenul londonezilor prin Felipe Teixeira, în minutul 45. Mijlocașul giurgiuvenilor a scăpat singur spre poarta englezilor și a deschis scorul cu un șut, bine plasat, din interiorul careului de 16 metri. Pasa a venit de la Daniel Niculae.

Astra a abordat meciul cu o formulă curajoasă și a expediat primul șut pe poartă în minutul 3, când Junior Morais a tras de la distanță, însă pe direcția lui Randolph.

West Ham a controlat prima jumătate de oră a meciului și a avut două ocazii bune de gol. Mai întâi Calleri a scăpat singur cu portarul, dintr-o poziție nesemnalizată de ofsaid, dar Lung jr l-a blocat, salvând un gol iminent. Lung a intervenit salvator în min. 15, la șutul lui Obiang, de la 24 metri, respingând de la rădăcina barei.

Campioana României a reușit un joc prin care i-a ținut departe pe ”ciocănari” de poarta proprie, iar pe finalul primei reprize a dat lovitura pe contraatac: Săpunaru a interceptat o minge în fața lui Burke, Daniel Niculae l-a găsit excelent pe Filipe Teixeira, care a marcat cu un șut din unghi (45).

În debutul reprizei secunde, Lung a reținut cu siguranță mingea expediată cu capul de Ogbonna (52) și apoi a respins senzațional reluarea lui Calleri (54). Forcingul londonezilor a continuat, iar Kouyaté a tras pe lângă poartă (60), după care Reid a trimis alături cu capul (62). Portarul Astrei a intervenit miraculos, cu piciorul, la mingea trimisă de Fletcher din marginea careului mic (73). Lung s-a remarcat și la lovitura liberă executată de Valencia (77). O nouă intervenție a lui Lung jr a avut loc în minutul 81, la șutul lui Fletcher din marginea careului. Byram (88) a reluat și el destul de periculos, dar balonul a ocolit poarta.

Astra a avut doar acțiuni sporadice, în general nefinalizate la poarta lui Randolph, dar a obținut o calificare splendidă.

Giurgiuvenii au eliminat-o din cupele europene pe West Ham United pentru al doilea an consecutiv, după ce în stagiunea precedentă Astra reușit un egal la Londra, 2-2, învingând cu 2-1 pe teren propriu în turul al treilea preliminar.

Croatul Slaven Bilic, antrenorul londonezilor, nu a putut conta în actuala dublă cu Astra pe Sofiane Feghouli, Dimitri Payet și pe André Ayew, în timp ce Mark Noble și Andy Carroll nu au putut evolua în meciul retur.

De remarcat că Astra venea după un eșec categoric în campionat, 1-5 cu CFR Cluj.

România va avea două reprezentante în grupele Europa League (Steaua este cealaltă), după ce anul trecut nu am avut niciuna în grupele cupelor europene.

West Ham United — Astra Giurgiu 0-1 (0-1)
A marcat: Filipe Teixeira (45).
Londra, The Stadium: 57.000 spectatori
Europa League — play-off (retur)
În tur: 1-1

West Ham: 1. Darren Randolph — 22. Sam Byram, 2. Winston Reid (căpitan), 21. Angelo Ogbonna, 32. Reece Burke (19. James Collins, 88) — 4. Haavard Nordtveit (11. Enner Valencia, 46) — 17. Gokhan Tore, 14. Pedro Obiang, 8. Cheikhou Kouyaté, 30. Michail Antonio — 28. Jonathan Calleri (24. Ashley Fletcher, 61). Antrenor: Slaven Bilic.
Rezerve neutilizate: 13. Adrian — 35. Reece Oxford, 52. Marcus Browne, 55. Grady Diangana.

Astra: 1. Silviu Lung jr — 22. Cristian Săpunaru, 4. Fabricio, 2. Geraldo Alves, 13. Junior Morais (căpitan) — 31. Alexandru Ioniță (77. Alexandru Stan, 75), 20. Florin Lovin (11. Daniel Florea, 88), 8. Takayuki Seto, 80. Filipe Teixeira — 21. Daniel Niculae (15. Cristian Oros, 57), 10. Denis Alibec. Antrenor: Marius Șumudică.
Rezerve neutilizate: 12. George Gavrilaș — 6. Mădălin Răileanu, 96. Silviu Balaure, 14. Romario Moise.
Arbitru: Manuel Graefe; arbitri asistenți: Mike Pickel, Holger Henschel; arbitru de rezervă: Harm Osmers (Germania)
Delegat UEFA: Aristeidis Stavropoulos (Grecia), observator UEFA pentru arbitri: Darko Ceferin (Slovenia)
Cartonașe galbene: Reid (28), Junior Morais (54), Lung (69), Collins (90), Antonio (90+1), Byram (90+2).

Comments