VIDEO / Raluca Dumitru, in lacrimi pentru mama ei: "I-as da toti anii mei ca sa-mi fie alaturi"

VIDEO / Raluca Dumitru, in lacrimi pentru mama ei: "I-as da toti anii mei ca sa-mi fie alaturi"

Campania „Când <<Te iubesc>> nu e de ajuns”, demarată de Antena Stars, continuă cu Raluca Dumitru, asistenta "Star Matinal". Atunci când vine vorba de familie, vedeta nu își poate stăpâni emoțiile şi se gândeşte fără să stea pe gânduri la mama sa.

Raluca Dumitru a fost pusă la mare încercare atunci când a venit vorba despre destăinuirile sale legate de persoana iubită din viaţa sa. Nu a stat pe gânduri deloc şi i-a venit în minte cele mai frumoase trăiri alături de mama sa. Aceasta i-a spus TE IUBESC fără a folosi însă aceste cuvinte. Emoţiile s-au văzut imediat pe chipul acesteia.

"Mama a fost tot timpul alături de mine şi m-a susţinut cât de mult a putut în ceea ce am făcut eu şi în toate alegerile pe care le-am luat. (...) Mama mea e bândă, bună, iubitoare, gospodină. Nu ştiu dacă eu aş putea să ajung ca şi ea dacă aş avea o relaţie pentru că nici vremurile nu mai sunt cum erau înainte şi stau şi mă uit la ea şi nu ştiu cum poate să le facă pe toate. Să se ducă la muncă, să vină acasă să gătească, să spele, să calce şi tot timpul să fie în picioare. Eu cred că n-aş putea. Vin acasă obosită şi zic mami încălzeşte-mi şi mie mâncare, mami mi-ai călcat, unde este bluza. Eu nu ştiu dacă aş putea să fiu aşa. (...) dacă aş putea, i-aş da toţi anii mei pentru a fi în continuare alături de mine." a spus Raluca Dumitru vizibil emoţionată când a văzut că pe usă a păşit mama sa.

Asistenta şi mama au început să se îmbrăţişeze, iar pe faţa femeii imediat au început să curgă lacrimile. Printre emoţii, mama avut câteva cuvinte.
"M-am simţit aşa, pentru că eu ştiu că ţine la mine, la taică-su şi la fratele ei. Ştiu că vorbeşte mereu frumos. Ştiu că vorbesc şi prietenele ei, ele ştiu că am grijă de ea exact cum v-a spus, chiar şi la vârsta asta. Dacă mă întreabă de un ciorap eu mă duc să i-l aduc. Sunt emoţionată"  a afirmat mama Ralucăi Dumitru.

Antena Stars demarează campania „Când <<Te iubesc>> nu e de ajuns”

Într-o lume dominată de mesaje digitale, exprimarea sentimentelor a devenit tot mai dificilă. În preajma evenimentelor dedicate Zilei Îndrăgostiţilor şi Zilei Femeii, Antena Stars demarează campania „Când <<Te iubesc>> nu e de ajuns” şi îşi invită telespectatorii să îşi surprindă în cel mai original mod cu putinţă cea mai iubită femeie din viaţă lor.

Campania, ce poate fi văzută şi ca un experiment social, are drept promoteri vedetele staţiei, care au fost invitate să facă o declaraţie de iubire unei persoane dragi din viaţa lor, fără să folosească expresiile „Te iubesc” sau „Mulţumesc”. Emoţia avea să fie cu atât mai mare, cu cât aveau să descopere că într-o cameră alăturată se află chiar persoana despre care au fost invitate să vorbească.

În perioada 11 februarie – 8 martie, telespectatorii Antena Stars sunt invitaţi să îşi surprindă într-un mod cât se poate de original femeile din viaţa lor – iubite, soţii, mame, bunici, surori sau fiice, cu o declaraţie de dragoste în care să nu folosească expresiile „Te iubesc” sau „Mulţumesc”. Videoclipurile vor trebui ulterior trimise printr-un mesaj pe pagina de facebook https://www.facebook.com/antenastarsromania/?fref=ts, urmând ca declaraţiile cele mai emoţionante să fie prezentate de către echipa Antena Stars destinatarilor, acesţia primind şi un premiu din partea echipei.

Comments