Virgil Popescu, bilant in Energie la un an de guvernare: ,,Am gestionat criza prin masuri de protect...

,,Cabinetul Nicolae-Ionel Ciuca - un an de guvernare! ENERGIE: 2022 a fost anul investitiilor! Desi a fost un an plin de provocari alaturi de prim - ministrul Nicolae Ciuca, de colegii de la Guvern si echipa de la minister am gestionat criza energetica prin masuri de protectie a cetatenilor si economiei, dar in acelasi timp am sustinut si investitiile", a transmis, vineri, ministrul Virgil Popescu.

,,Prin Ministerul Energiei au intrat cei mai multi bani europeni atrasi pana in prezent in acest domeniu - peste 1 miliard de EURO, la care se adauga cele mai multe ajutoare de stat pentru companii strategice precum CEO, Transelectrica - peste 2 miliarde de EURO. Totodata, am asezat in linie dreapta proiectul dezvoltarii Centralei Nucleare de la Cernavoda alaturi de parteneri strategici care sa ofere siguranta si securitate Romaniei. Am stabilit in mod definitiv si irevocabil parteneriate cu SUA si state membru NATO pentru dezvoltarea Reactoarelor 3 si 4.

Am obtinut sprijin financiar de peste 3 miliarde dolari pentru Reactoarele 3 si 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda de la Statele Unite ale Americii. Si am facut ca Romania sa devina prima tara din Europa in care va fi amplasat un reactor nuclear modular de mici dimensiuni - SMR, in parteneriat cu americanii de la NuScale - inca un parteneriat strategic cu SUA in domeniul nuclear, fiind obtinuta finantarea pentru un studiu pentru stabilirea amplasamentului si fiind stabilit si amplasamentul acestuia, la Doicesti in judetul Dambovita", a mai transmis ministrul.

,,Am finalizat tranzactia Romgaz - ExxonMobil pentru a avea control romanesc asupra perimetrului Neptun Deep. Decizia Finala de Investitie (FID) este asteptata sa fie luata in curand. Totodata, am creat cadrul pentru un terminal de lichefiere a gazelor naturale si un terminal de regazeificare precum si alte instalatii si facilitati necesare in scopul transportului de gaze din zona caspica in Romania, prin Memorandumul intre compania azera SOCAR si Romgaz", a mai afirmat ministrul Energiei.

Comments