Vocile premierilor

Vocile premierilor


Daca Viktor Orban a inflamat spiritele dupa discursul lui privitor la amestecul raselor din Europa, iata ca premierul Poloniei lanseaza un atac direct, nemascat, impotriva oligarhiei gemano-franceza din Uniunea Europeana.

In opinia lui Uniunea Europeana este condusa de Germania si Franta si aceste tari s-ar face vinovate pentru situatia creata. Era de asteptat sa apara o tendinta expansionista ruseasca.

Polonia si Ungaria sunt recunoscute pentru atitudinea fata de birocratia de la Bruxelles.
Marea Britanie s-a retras din Uniune invocand birocratia excesiva.

Sigur ca si alte tari sunt nemultumite, dar nu-si exprima nemultumirile in mod public.

Printre tarile cele mai tacute se numara Romania. Inca de la intrarea in UE, Bucurestiul, indiferent de culoarea politica a guvernelor nu si-a ridicat vocea impotriva UE, a Comisiei Europene, a Parlamentului European.

Aceasta cumintenie nu a ajutat. Impreuna cu Bulgaria am ramas in afara spatiului Schengen. Chiar daca sperantele s-au amplificat odata cu castigarea alegerilor, politicienii romani au preferat si prefera sa se certe inauntrul tarii. Politica externa nu s-a dezbatut public decat in interior. In timpul regimului Basescu, PSD devenise calul de bataie din cauza asa-zisei coruptii generalizate pe care ar fi promovat-o in timpul guvernului Nastase.

Justitia a fost in centrul atentiei cand in fruntea PSD se afla Liviu Dragnea care, din cauza dosarelor ar fi dorit sa-si subordoneze Justitia.

Dar are dreptate premierul Poloniei? Este condusa Uniunea Europeana de Germania si Franta? Mateusz Morawiecki isi exprima opiniile anti-UE intr-un ziar francez, Le Monde. Daca o publicatie franceza da posibilitatea unor politicieni sa-si exprime opinii anti-franceze, inseamna ca exista un curent anti germano-francez chiar in aceste tari.

Dar acuzatiile cele mai grave aduse politicilor promovate de liderii UE sunt cele legate de expansionismul rusesc care ar fi fost incurajat de Germania si Franta. A existat o lunga perioada cand Angela Merkel avea un cuvant greu. Germania a devenit motorul UE si datorita gazului si petrolului rusesc ieftin.

Abia odata cu izbucnirea razboiului din Ucraina tarile dezvoltate europene au simtit ce importanta aveau pentru economiile lor materiile prime ieftine din Federatia Rusa.

Interesant este ca Polonia, ca de altfel si Ungaria, nu au o pozitie anti-NATO. Dimpotriva, Polonia este una dintre cele mai vehemente voci care au cerut sanctiuni drastice impotriva Rusiei. Aici Polonia s-a despartit de pozitia Ungariei. Viktor Orban a recunscut ca isi doreste o colaborare buna cu Moscova pentru ca Ungaria este dependenta de gazul rusesc.

Nici in aceasta speta guvernul roman nu are o pozitie proprie transanta. Lasa sa se inteleaga ca Romania se poate descurca singura din punct de vedere energetic, dar nu acum, ci abia dupa ce va incepe exploatarea zacamintelor.

Ar trebui sa ne intrebam de ce iese la atac guvernul polonez tocmai acum, in plina criza? Pentru ca in astfel de situatii se pot pune transant problemele. Functioneaza si in conditii de criza o Uniune Europeana cu doua viteze?

Sunt tari de gradul unu si tari de gradul doi in interiorul acestei uniuni? Sunt teme tabu. Niciun politician din Romania, niciun partid din actuala coalitie de guvernare nu-si poate permite sa critice institutiile europene, chiar daca au nemultumiri.

Nicolae Ciuca, premierul Romaniei, nu s-a facut remarcat ca o voce distincta. In ceea ce-l priveste pe presedintele Iohannis, acesta nu a dat niciodata impresia ca ar avea o pozitie contrara fata de hegemonia germano- franceza. Mai concret, Romania nu are niciodata o pozitie contrara politicilor promovate de Germania si Franta.

The post Vocile premierilor first appeared on Informatia Zilei.

Comments