Vreme severa in toata tara. Doua diguri din Ucraina s-au rupt: autoritatile asteapta viitura

Vreme severa in toata tara. Doua diguri din Ucraina s-au rupt: autoritatile asteapta viitura

Premierul si ministrii de resort au evaluat pagubele produse de inundatii si masurile ce trebuie luate.

"Am facut o analiza a riscurilor care exista in perioada imediat urmatoare si, evident, am stabilit care sunt toate masurile care trebuie luate. In primul rand, legat de riscurile care exista de aparitie a unor inundatii, riscul cel mai mare il avem pe Prut, unde urmeaza sa intre in tara viitura care vine dinspre Ucraina, unde exista o mobilizare foarte mare din partea echipelor de la IGSU si a celorlalte forte implicate de la MAI, evident echipele de la Apele Romane, care au luat un set de masuri pentru a preveni eventuale riscuri. Riscul cel mai mare este in amonte de barajul de la Stanca Costesti, care poate prelua cantitatea de apa estimata, in special in doua localitati, unde s-au luat masurile pentru a incerca sa prevenim inundatiile si unde, in mod evident, urmeaza sa fie evacuate persoanele care sunt expuse riscului", a declarat Ludovic Orban.

Orban a precizat ca a fost luata masura de constituire la nivelul prefecturilor a comisiilor de evaluare a pagubelor produse de inundatii, pentru a se interveni cat mai repede cu fonduri pentru reparatii si despagubirea oamenilor ale caror proprietati au fost afectate, subliniind ca Guvernul poate apela si la fonduri europene in aceste cazuri.

Ministrul Mediului a dat asigurari ca situatia nu va fi la fel de grava ca acum 12 sau 10 ani, cand inundatiile au cotropit tara.

"Pentru urmatoarele zile, riscul cel mai ridicat il avem pe Prut, in zona barajului de la Stanca Costesti, pentru ca avem o cantitate impresionanta de apa care vine din Ucraina. In ultimele doua saptamani au fost evacuate cantitati mari de apa tocmai pentru a face fata acestei viituri care va veni din Ucraina spre Romania. Barajul este pregatit sa mai primeasca inca 500 de milioane de metri cubi pe langa cei 700 de milioane pe care ii are, astfel incat toate localitatile aval de Stanca Costesti sa nu fie puse in pericol", a spus Alexe.

Ministrul a dat asigurari ca, oricat de afectat va fi Prutul, nu se va ajunge la nivelul din 2010 sau cel din 2008. El a spus ca riscul maxim va exista vineri seara, urmand ca de sambata sa scada apele.

Romania se confrunta cu cea mai ploioasa luna iunie din ultimii 60 de ani.

Comments