WHO’S HOT WHO’S NOT | Declaratia de independenta a lui Meghan si Harry vs. nonsalanta inconstienta a...


Rubrica Libertatea "Cine e tare si cine nu"
puncteaza personajele care, in zilele anterioare, ne-au incantat sau ne-au
dezamagit.


HOT


Harry si Meghan, fosti printi ai Marii
Britanii


Foto EPA

E foarte greu sa te rupi de ceea ce esti. E
dificil sa devii din cersetor print, dar mai ales probabil invers. "Cersetor"
cu ghilimelele de rigoare.


E revoltator - pentru unii - sa pui deoparte
traditie, eticheta scortoasa si indatoriri publice, e umilitor - in ochii
altora - sa te transformi in om obisnuit, cand miliarde de cetateni ai lumii
intregi si-ar dori sa aiba, macar pret de-o saptamana, viata ta luxoasa si
spectaculoasa.


Si e obositor sa fii mereu subiectul celor
fascinati, cine stie de ce?, de casele regale, care au inceput de multa vreme
sa-si arate gradul de corodare si anacronismul. Gestul lui Meghan si Harry, de
a se retrage din rolurile princiare, ne face sa ne intrebam daca noi am da un
titlu nobiliar pe iubirea si familia din penumbra. Oameni obisnuiti nu vor fi
niciodata. Vor ramane, pana cand scandalul se va stinge definitiv, admirati de
unii, pentru curajul de a intoarce spatele unei institutii care tine o parte
din lume laolalta de sute de ani, certati de alti, care dau vina pentru Marea Evadare
pe Meghan Markle si pe vrajile pe care le fac, uneori, femeile.


NOT


Matteo Politi, fals medic



Dupa un an de zile de la dezvaluirile ziarului
Libertatea, referitoare la operatiile efectuate de falsul doctor italian - un an
in care parea ca nu se intampla nimic dinspre justitie - Politi a fost, in cele
din urma, trimis in judecata.


Italianul, care opera cu nonsalanta sani, buze
sau nasuri ale clientelor care si-au pus toata increderea in priceperea si
diplomele acestuia, s-a lansat intre timp, in muzica, demonstrand ca numarul
talentelor sale nu se lasa intimidat de politisti si magistrati si ca un sut in
fund chiar este, uneori, cea mai buna cale de a iesi in luminile rampei. Chiar
in saptamana dinaintea trimiterii dosarului sau spre judecata, Politi isi
facuse un test din acela cretinel de pe Facebook, care-ti raspunde la
intamplare la intrebarea: "Ce meserie ti se potriveste cel mai bine?" In cazul
lui, jocul a dat verdictul: "Medic". Daca mai avea cineva vreo indoiala, problema
a fost rezolvata. Majoritatea comentariilor il aplaudau, fara urma de ironie.


Politi e un exemplu perfect al lipsei de
rusine si de responabilitate care te proiecteaza in sus, glorios, apoi te trage
in jos. Singurul talent pe care italianul nu cred ca-l are insa este
dezvoltarea subita a unei constiinte.


Comments