Ziua Imnului National. Presedintele UMPMV, Gabriel Oprea, mesaj de forta: "Sa ramanem impreuna, unit...

"DESTEAPTA-TE, ROMANE!

29 iulie este Ziua Imnului National.

Alaturi de Drapel, Imnul National al Romaniei este un simbol fundamental al statului roman. El poarta incarcatura simbolica a unitatii si identitatii istorice si culturale a poporului roman, dar este si marturia dorintei noastre de dreptate si libertate.

"Desteapta-te, romane!" a insuflat curaj ostasilor Armatei Romaniei in timpul Razboiului de Independenta si in cele doua razboaie mondiale.Aceasta zi este si un moment de reamintire a sacrificiului suprem al militarilor romani in teatrele de operatii sau in misiuni pe teritoriul national.

Trebuie sa pretuim si sa aparam simbolurile nationale, trebuie sa ne invatam copiii sa-si omagieze inaintasii, care, prin jertfa lor, ne-au oferit privilegiul libertatii, independentei si integritatii teritoriale a Romaniei de astazi.

Trebuie sa ne iubim tara, sa ne respectam parintii, sa muncim pentru binele comun, sa facem Romania sa progreseze. Sa ramanem impreuna, uniti si puternici, in jurul simbolurilor nationale", a spus generalul Gabriel Oprea.

Comments