2 vesti proaste de la BNR. Inflatia va exploda in VARA, iar plafonarea si compensarea nu vor stopa s...

Rata anuala a inflatiei (cresterea generala a preturilor si scaderea puterii de cumparare) va creste probabil gradual in urmatoarele luni, iar varful acestei evolu\"ii ar putea ajunge la 8,6% in iunie, urmat de o descrestere pana la 5,9% in decembrie 2022 si apoi la 3,3% in septembrie 2023, arata minuta sedintei de politica monetara a Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei din 10 ianuarie 2022, data publicitatii joi.

Principalele cauze ale evolutiei nefavorabile, arata documentul, sunt majorarile mai ample de preturi anticipate a fi consemnate de energia electrica si gazele naturale - chiar si in contextul aplicarii masurilor de compensare si plafonare -, precum si de alimentele procesate, in principal pe fondul ascensiunii cotatiilor produselor energetice si ale marfurilor agroalimentare.

Influente suplimentare sunt asteptate din scumpirea produselor din tutun, dar si a unor marfuri nealimentare, inclusiv a celor importate, sub impactul majorarii costurilor si al blocajelor in lanturi de productie si aprovizionare.

Potrivit analizei BNR, momentul de varf al socului inflationist se va manifesta ulterior sistarii masurilor de compensare si plafonare a preturilor la energie, dar pe orizont mai indepartat de timp sunt asteptate efecte dezinflationiste.

Rata anuala a inflatiei a urcat in octombrie la 7,94%, de la 6,29% in septembrie, iar in noiembrie a scazut la 7,8%, ca urmare a plafonarii si compensarii preturilor la energia electrica si gazele naturale pentru populatie.

Comments