A condus cu alcoolemie de peste 2 gr/l si a facut un
accident. Doua persoane au fost ranite

A condus cu alcoolemie de peste 2 gr/l si a facut un accident. Doua persoane au fost ranite

A condus cu alcoolemie de peste 2 gr/l si a facut un accident. Doua persoane au fost ranite

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Dragimr Ionuţ, pentru infracţiunile de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în data de 19.07.2015, în jurul orelor 06.00, inculpatul Dragomir Ionuţ a condus un autoturism pe str. Mihai Eminescu din municipiul Baia Mare, având o îmbibaţie alcoolică de 2,10 gr./l alcool pur în sânge. Din cauza nerespectării dispoziţiilor legale, care reglementează circulaţia pe drumurile publice, inculpatul a produs un accident rutier în urma căruia persoanele vătămate B.A. şi B.D. au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale, respectiv un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale. ”Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, arată documentul remis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Mai puteţi citi:

Comments