A inceput Targul National Imobiliar

A inceput Targul National Imobiliar

Targul National Imobiliar (TNI) se deschide vineri la Palatul Parlamentului, unde vor fi prezentate peste 100.000 de oferte imobiliare, cu preturi de la 41.000 de euro pana la 45 milioane de euro, dar si oportunitati de investitii in Dubai, Spania, Bulgaria, Turcia sau Zanzibar, potrivit organizatorilor.

Evenimentul se va desfasura in perioada 20-22 septembrie 2024, oferind o platforma de referinta pentru sectorul imobiliar.

„Editia aniversara de 20 de ani a Targului National Imobiliar TNI este un moment deosebit pentru noi si pentru intreaga industrie imobiliara din Romania. De doua decenii, inca din anul 2004, TNI a fost un pilon central in facilitarea conexiunilor intre dezvoltatori, investitori, agentii si clienti. Anul acesta, am pregatit un program special, cu multe surprize si noutati pentru participanti. Asteptam cu nerabdare sa sarbatorim impreuna realizarile din ultimii douazeci de ani si sa deschidem noi perspective pentru viitor”, a declarat Adrian Bercea, Fondator si Director de Evenimente BDObc Business Center, intr-un comunicat.

Vizitatorii vor gasi la TNI oferte speciale, lansari de noi ansambluri rezidentiale, ultimele noutati si tendinte tehnologice, reduceri de preturi si oferte exclusive, alaturi de solutii de creditare imobiliara si rate la dezvoltatori. Investitorii vor prezenta atat oportunitati imobiliare in Romania cat si in Spania, Dubai, Turcia sau SUA.

„Targul National Imobiliar TNI a devenit si o platforma B2B. In cadrul Editiei Aniversare organizam un Forum Imobiliar impreuna cu Asociatia Brokerilor Imobiliari ABI, unde asteptam peste 200 de specialisti si reprezentanti ai industriei imobiliare. Vor fi aduse in discutii teme fierbinti, de maxim interes, incluzand noua Lege a Agentului Imobiliar, avantajele reprezentarii exclusive si instrumentele Agentului Imobiliar de succes!”, a completat Adrian Bercea.

Editia Aniversara TNI va reuni lideri ai industriei imobiliare, dezvoltatori de proiecte inovative, agenti de top si experti financiari, oferind o gama variata de oportunitati de afaceri si investitii. In plus, editia TNI Septembrie 2024 va include conferinte tematice, sesiuni de networking si workshopuri, oferind participantilor sansa de a-si extinde cunostintele si de a dezvolta parteneriate cu specialisti si profesionisti din domeniu.

De asemenea, cu ocazia implinirii a 20 de ani de la primul targ imobiliar TNI, peste 500 de specialisti din real estate si din domenii conexe vor fi prezenti in cadrul Conferintei Nationale a Brokerilor Imobiliari. Evenimentul este organizat de Asociatia Brokerilor Imobiliari (ABI) cu sprijinul TNI – Targul National Imobiliar. Si-au anuntat deja prezenta reprezentantii institutiilor guvernamentale, a institutiilor financiare si cele mai importante institutii de reglementare in constructii si imobiliare.

Temele importante de discutii vor atinge subiecte de maxim interes cum ar fi: Programul Prima Casa, noutatile legate de preturile din piata rezidentiala, cifre concrete legate de tranzactiile imobiliare din Romania, profilul actualizat al consumatorului de credit ipotecar, drepturile consumatorilor si multe altele.

„TNI este un eveniment de referinta in domeniul imobiliar, iar in acest an, suntem incantati sa organizam, in premiera, Conferinta Nationala a Brokerilor Imobiliari 2024 in cadrul Targului National Imobiliar. Alaturi de invitati importanti, vom aborda subiecte actuale din sectorul imobiliar, de la tranzactii si preturi, la dobanzi si fiscalitate, dar si noua lege a intermedierilor imobiliare, care urmeaza sa fie adoptata de Parlament. Aceasta lege va reprezenta un punct de cotitura in evolutia serviciilor imobiliare, impunand noi standarde in relatiile dintre profesionisti si societate. In plus, cu ocazia TNI 20 de ani vom sarbatori acest moment important prin organizarea Galei Premiilor Imobiliare, unde vom recunoaste oamenii deosebiti care ne fac mandri sa activam in acest domeniu plin de provocari”, a declarat Horia Ion, presedintele Asociatia Brokerilor Imobiliari ABI.

Vizitatorii Targului National Imobiliar au acces pe durata celor trei zile de eveniment la imobile cu preturi speciale si diverse bonusuri oferite de expozantii TNI, potrivit organizatorilor.

The post A inceput Targul National Imobiliar appeared first on Cotidianul RO.

Comments