ACCIDENT – Masina de politie avariata, patru victime, din care una incarcerata

ACCIDENT – Masina de politie avariata, patru victime, din care una incarcerata

ACCIDENT În cursul acestei dimineți, o femeie, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Bistriţa, în timp ce  în timp ce conducea un autoturism, deplasându-se în direcţia Bistriţa-Beclean, ajunsă pe raza localității Viișoara, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, fiind lovită de către o autospecială MAI aflată în misiune, care avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

„La spital au ajuns 4 victime. O femeie de 42 de ani a rămas încarcerată, a fost extrasă, predată echipajului de terapie intensivă mobilă și transportată la spital. Două echipaje SAJ și un echipaj de prim ajutor SMURD au preluat alte trei persoane și le-au transportat la spital, cu leziuni care nu le pun viața în pericol”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

În dubă se aflau doi mascați și un deținut, iar în celălalt autoturism se afla doar șoferița. La spital au ajuns toți cei implicați, inclusiv șoferița și persoana privată de libertate. Deținutul trebuia să ajungă la Curtea de Apel Cluj.

Șoferița implicată în accident muncea la o firmă de construcții din zonă, iar în momentul producerii accidentului aceasta se îndrepta spre locul de muncă. Ca în fiecare dimineață, aceasta a încercat să întoarcă în mijocul drumului național, evitând astfel să facă sensul de la Viișoara. Chiar în timpul în care femeia efectua întoarcerea a venit în viteză autospeciala, șoferița s-a blocat și a fost luată în plin.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca la finalizarea anchetei penale să fie dată o soluţie legală prin parchet. (bistrițeanul.ro)

Comments