ACtIUNE “E trendy sa te implici”, un nou

ACtIUNE – “E trendy sa te implici”, un nou proiect al Asociatiei Esperando

ACŢIUNE. Începând cu 15 august, Asociaţia Esperando implementează timp de trei luni în Baia Mare, proiectul “E trendy să te implici”, cofinanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș. Proiectul se derulează în parteneriat cu Asociația Team 4 Youth.
Scopul proiectului este creşterea implicării tinerilor în activitățile de voluntariat în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale.
Obiectivele proiectului sunt: Crearea de oportunități de participare la activități de educație non-formală pentru 20 de tineri din județul Maramureș, timp de 2 luni; Creșterea gradului de participare a voluntarilor la viața comunității din Maramureș sub aspect social și educațional timp de 2 luni

ACŢIUNE. În cadrul proiectului vor fi organizate workshop-uri la care, persoanele cu dizabilități şi voluntari vor avea posibilitatea să învețe într-un mod simplu și plăcut și să socializeze.

Vor fi realizate activități de tip non-formal menite să stimuleze tinerii să gândească și vorbească pozitiv, să se exprime deschis , să se gândească la ce se poate face în anumite situații, să creadă în ei și în capacitățile lor.

Grupul ţintă al proiectului este format din: 20 de tineri cu vârste cuprinse între 14-35 ani;10 dintre acești tineri vor fi cu dizabilități neuro-motorii și 10 voluntari.
Dorești să te implici în activități împreună cu persoanele cu nevoi speciale? Te așteptăm să participi la proiect!

Comments