ACUZATII EXTREM DE GRAVE - Copil de un an, neconsultat de doctor pentru ca este ,,needucat"

ACUZATII EXTREM DE GRAVE - Copil de un an, neconsultat de doctor pentru ca este ,,needucat"

ACUZAȚII EXTREM DE GRAVE  Umilință pentru o mămică din Năvodari, Constanța! Femeia susține că a fost dată afară din cabinetul medical, iar doctorița ar fi refuzat să îi consulte bebelușul de un an pe motiv că este needucat!

„Băieţelul meu are 1 an, născut prematur, motiv pentru care este mai sensibil. Lunar, medicul mi-a recomandat să mă prezint cu copilul la control. Acum însă, s-a îmbolnăvit şi am sunat la cabinet pentru programare. Am mers la medicul pediatru Angelica Cuculici, dar a refuzat să îmi consulte copilul. A rupt în faţa mea copia certificatului de naştere pe care îl avea la dosar, spunând că am copilul needucat, sunt obraznică, nu-l consultă şi punct”, a declarat pentru Replica Steliana Burcea. Femeia susţine că, în timp ce aștepta, fiul său ar fi făcut un pas înspre cabinetul în care se afla medicul cu un ultim pacient. Ca urmare, medicul ar fi repezit-o spunându-i că are un copil needucat.

„E copilul mic, agitat. Dânsa a continuat să îmi vorbească urât, spunând că, de vreme ce sunt obraznică şi am copil needucat, nu îl consultă şi punct. I-am spus că nu plec până nu îl vede, pentru că este bolnav, de aceea i-am şi făcut programare. A continuat să spună că nu îl consultă şi… punct, ba chiar a rupt în faţa mea copia certificatului de naştere al copilului. Nu aş fi spus toate acestea, dar nu este prima dată când se poartă aşa. Ţin minte că la un moment dat am mers la medicul de familie, nu la doamna doctor pediatru, iar dânsa s-a supărat, m-a certat. I-am explicat că nu ştiam că e obligatoriu ca vizitele lunare cu copilul să fie făcute la ea”, a mai relatat Steliana, care a făcut și o plângere la Colegiul Medicilor.

Sursă info.

Sursă foto.

Comments