Acuzatii grave de coruptie la sectia de Psihiatrie SJU Slatina. Medicul sef, sub control judiciar

Acuzatii grave de coruptie la sectia de Psihiatrie SJU Slatina. Medicul sef, sub control judiciar

Acuzatii grave de coruptie la sectia de Psihiatrie SJU Slatina. Medicul sef, sub control judiciar

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt remis, vineri, AGERPRES, într-un dosar de corupţie ce vizează persoane care lucrează la secţia Psihiatrie a SJU (un infirmier), cât şi în afara acesteia (o consilieră la DGASPC), iar un cumpărător de influenţă a fost condamnat deja ca urmare a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, s-a dispus extinderea acţiunii penale faţă de alţi doi cumpărători de influenţă şi faţă de medicul şef de secţie de la Psihiatrie.

În privinţa medicului specialist şef de secţie, procurorii au reţinut în sarcina sa două acte materiale de luare de mită, respectiv: "la data de 16.05.2017 a primit suma de 300 lei de la inculpata V.F. în legătură cu (...) acordarea prelungirii concediului medical pentru cumpărătorul de influenţă Berlinschi Georgeta (condamnată, deja, de către Tribunalul Olt, ca urmare a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei); la data de 29.06.2017 a primit suma de 100 lei de la cumpărătoarea de influenţă Z.F., în legătură cu (...) internarea medicală continuă a acesteia în cadrul Secţiei de Psihiatrie a SJU Slatina din perioada 29 iunie - 6 iulie 2017 şi emiterea scrisorii medicale din data de 6 iulie 2017".

În ceea ce priveşte cumpărătorii de influenţă, procurorii au reţinut că unul dintre aceştia (Z.F.), în mai 2017 i-a dat unui infirmier (inculpat) suma de 250 de lei în schimbul promisiunii că acesta va interveni şi va determina cadrele medicale competente - medici - să elibereze actele necesare procedurii de revizuire periodică a încadrării în grad de invaliditate, apoi, în februarie 2018, cumpărătorul de influenţă a mai dat suma de 1.000 lei aceluiaşi infirmier, care i-a promis că va trafica influenţa sa în rândul medicilor competenţi a elibera actele medicale necesare încadrării lui Z.F. în grad de handicap.

Cumpărătorul de influenţă Z.F este acuzat de săvârşirea infracţiunii de dare de mită deoarece, potrivit sursei citate, i-a dat medicului specialist 100 de lei pentru internare şi eliberarea scrisorii medicale din iulie 2017, precum şi de infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată (două acte materiale).

În privinţa celui de-al doilea cumpărător de influenţă (P.M), faţă de care a fost extinsă acţiunea penală, "în sarcina acestuia s-a reţinut un singur act material constând în aceea că, la data de 22 mai 2017, a dat inculpatului C.I., prin intermediul concubinei acestuia, V.F., suma de 400 lei, o sticlă de whisky şi un pachet de cafea, în schimbul promisiunii că va interveni şi va determina cadrele medicale competente - medici, să elibereze actele medicale necesare procedurii de revizuire periodică a încadrării în grad de invaliditate şi emiterii deciziilor medicale asupra capacităţii sale de muncă".

DOLIU in presa din Romania! Jurnalistul de doar 30 de ani, gasit MORT! Suferise o interventie STOMATOLOGICA! Cum a fost gasit...


Comments