Alegeri prezidentiale 2024. Cate sectii de votare vor fi organizate in strainatate si cum se va desf...

Toni Grebla a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca pentru alegerile prezidentiale vor fi aproape aceleasi sectii de votare ca cele din 9 iunie, cu foarte putine exceptii. Romanii plecati din tara se pot inscrie pentru a-si anunta dorinta de a vota pe site-ul AEP.

,,Dupa cum stiti, noi avem un numar considerabil de cetateni romani care au resedinta sau domiciliul in strainatate. Acestia pot sa se inregistreze pana la data de 24 septembrie pentru a-si anunta intentia de vot la sectia de votare din strainatate care se va infiinta in localitatea in care acestia se afla sau in localitati limitrofe", a spus Grebla.

Potrivit sefului AEP, inscrierea nu este obligatorie, dar ,,este de dorit". Oamenilor le este recomandat sa se inscrie pentru ca, daca intr-o localitate din strainatate vor fi mai mult de 100 de alegatori care isi exprima dorinta de a vota, ambasadele sau consulatele pot organiza si acolo sectii de votare.

,,Faptul ca un cetatean roman cu domiciliul sau resedinta in strainatate nu s-a inregistrat pentru votul la o anume sectie de votare nu impiedica ca acesta, in ziua votului, sa voteze oriunde s-ar afla", a explicat acesta.

La alegerile prezidentiale si cetatenii romani care se afla in vizita sau in tranzit in strainatare pot vota la orice sectie.

Votul prin corespondenta

Pana pe 24 octombrie cetatenii romani din strainatate se pot inscrie pe AEP sa voteze prin corespondenta.

,,Nu-i impiedica cu nimic ca daca renunta la exercitarea dreptului prin corespondenta sa mearga la o sectie din strainatate si sa-si exercite dreptul de vot. Dar, odata ce a completat buletinul de vot, l-a pus in plicul care i-a parvenit de la Posta Romana si AEP si a returnat acest vot introdus in plicul prestabilit, nu mai poate sa voteze si la sectia de votare", a explicat Toni Grebla regulile pentru votul prin corespondenta.

Pana joi dimineata, aproape 4.000 de romani din diaspora se inscrisesera pentru a vota prin corespondenta.

Lista finala a sectiilor de votare din strainatate pentru alegerile prezidentiale va fi facuta publica in 28 septembrie, pe site-ul ambasadelor si pe cel al AEP, a mai declarat Toni Grebla.

Pana pe 14 octombrie, AEP va intocmi lista cetatenilor din strainatate care vor vota prin corespondenta si o va face publica, iar dupa data de 17 octombrie Posta Romana va incepe expedierea plicurilor pentru votul prin corespondenta.

Cate sectii de votare vor fi organizate in tara pentru alegerile prezidentiale In tara vor fi organizate aproximativ 19.000 de sectii de votare pentru cei peste 18 milioane de alegatori care sunt asteptati la vot, a spus presedintele AEP.

Reguli privind candidatii care aspira la cea mai importanta functie in Stat

Candidaturile pentru functia de presedinte al Romaniei se pot depune pana in 5 octombrie, ora 23:59, la Biroul Electoral Central (BEC). Mai apoi, pot fi formulate contestatii privind candidaturile pana in 8 octombrie, de catre partide, alegatori, candidati si organizatii ale cetatenilor care apartin minoritatilor nationale.

,,Ca o noutate, pentru acest an, nu s-au depus documente pentru a candida ca alianta politica sau electorala, nici pentru presedintele Romaniei, nici pentru parlamentare. Deci, vom avea competitori, in ceea ce priveste presedintele Romaniei, numai candidati independenti sau ai partidelor politice, ai organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale", a mai spus Grebla.

Campania electorala pentru alegerile prezidentiale incepe in 25 octombrie, conform calendarului alegerilor.

Comments