ALERTA MAE – A crescut numarul romanilor morti in Italia

ALERTA MAE – A crescut numarul romanilor morti in Italia

ALERTĂ MAE. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat sâmbătă că a fost confirmat decesul altor doi cetățeni români, în urma seismului care a avut loc în Italia.

Astfel, la acest moment, numărul cetățenilor români care și-au pierdut viața în urma cutremurului din peninsulă este de zece persoane.

Sâmbătă este zi de doliu național în Italia, în memoria celor 281 de morți după cutremurul de miercuri, informează AFP.

Drapelele sunt în bernă în toată țara, pentru funeraliile victimelor din comunele Arquata del Tronto și Pescara del Tronto din munții Apenini. Ceremonia funebră va avea loc spre amiază, într-un gimnaziu din orașul Ascoli Piceno, în prezența președintelui Sergio Mattarella și a premierului Matteo Renzi.

O altă ceremonie, fără trupurile neînsuflețite, va avea loc săptămâna viitoare pentru victimele de la Accumoli și Amatrice, de cealaltă parte a masivului muntos din centrul Italiei.

Numărătoarea morților s-a oprit la 281, dintre care 221 numai în Amatrice. Au fost spitalizați 388 de răniți. De joi, n-a mai fost găsit sub ruine niciun supraviețuitor.

Sursa info

Comments