Alexandru Odobescu, victima unui stupefiant care i-a cauzat moartea: ,,Eu nu sunt morfina, ci ceva m...
Morfinomania s-a răspândit mai întâi în saloanele pariziene şi cele berlineze, în mediile artistice şi boeme. Astfel, din remediu psihiatric miraculos, morfina devine drog. Marile oraşe româneşti nu au rămas neatinse de acest nărav.
Doctorul Nicolae Leon povesteşte despre utilizarea morfinei în cercurile mondene ale Iaşiului anilor 1880 în volumul său de memorii ”Note şi amintiri”. În literatura română, una dintre victimele morfinomaniei a fost Alexandru Odobescu. Un doctor parizian i-a prescris un tratament antinevralgic cu morfină, iar de aici a început totul.
Alexandru Odobescu a avut mereu probleme financiare, inclusive pentru a-şi procura narcoticul. Scriitorul român a ţinut o bogată corespondenţă cu soţia sa, Alexandra Prejbeanu, iar majoritatea scrisorilor, unele foarte intime, însemnate cu formula ”pour toi”, au fost în general distruse de ei.
Totuşi, câteva epistole au supravieţuit, iar într-una dintre ele Odobescu îi trimitea soţiei sale un mesaj în actul erotic era asociat cu cel narcotic: ”Nu de durere vreau să te aud gemând şi să te simt contorsionată în prima zi a revenirii tale aici. Eu nu sunt morfina, ci ceva mult mai bun, care va servi la injecţii şi, pentru a le face, există gata pregătit un ac frumos şi gros, care te va penetra, nu mai puţin ca morfina. El te aşteaptă cu o vie nerăbdare”.
”Femeia pe care o dumnezeiam”
Nu se ştie cu exactitate adevăratul motiv al sinuciderii lui Odobescu. Se pare că a fost vorba de o combinaţie nefericită de încurcături financiare şi probleme sentimentale. Femeia pe care a iubit-o în ultimii ani de viaţă a fost Hortensia Keminger, ”femeia fatală”, mai tânără ca el cu 30 de ani. ”Femeia pe care o dumnezeiam”, cum spunea Odobescu.
Ea a refuzat să se căsătorească cu ”amantul ridicul şi batjocorit”, cum îl descria I.L. Caragiale, cu ”amantul bătrân”, cum îl descrie George Calinescu. Într-o ultimă scrisoare scrisă înaintea sinuciderii, Odobescu îi mărturisea prietenului Anghel Demetriescu că iubita i-a fost ”adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar al vieţii”, făcându-l să cedeze în faţa ”uşurinţei şi vulgarităţii simţurilor”.
Odobescu a decis să se sinucidă în casa lui din Bucureşti, în noaptea de 5-6 noiembrie 1895, la vârsta de 61 de ani. Prima încercare a fost ratată, doza de morfină fiind, se pare, prea mică. Până la urmă, scriitorul s-a sinucis pe 8 noiembrie 1895, murind după o agonie de două zile. Odobescu şi-a injectat o supradoză de morfină.
Andrei Oişteanu a concluzionat că Alexandru Odobescu cunoştea în Bucureşti cel puţin doi medici de la care îşi procura narcoticul. În al doilea rând, ştia să-şi facă singur injecţiile cu morfină şi, în plus, ştia care este doza letală. S-a descoperit ulterior că Odobescu îşi injectase atât morfină, cât şi laudanum.
Comments