Ambasadorul demisionar al Marii Britanii la Uniunea Europeana a criticat dur pozitia Guvernului in...

Ivan Rogers, ambasadorul demisionar al Marii Britanii la UE, a criticat dur abordarea Guvernului de la Londra în ceea ce priveşte negocierile referitoare la ieşirea Regatului Unit din Blocul comunitar, scrie The Associated Press.

Ambasadorul demisionar al Marii Britanii la Uniunea Europeană a criticat dur poziţia Guvernului în privinţa Brexit (Imagine: Mediafax Arhiva Foto)

Într-un email trimis echipei sale, prin care îşi anunţa demisia, Rogers afirma că Guvernul condus de premierul Theresa May este afectat de "argumente neîntemeiate" şi "o gândire încâlcită" în ceea ce priveşte negocierile pe tema Brexit, care sunt programate să înceapă în luna martie.

Rogers mai afirmă că funcţionarii de rang înalt încă nu cunosc priorităţile Guvernului May în discuţiile cu privire la viitorul relaţiilor Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit.

"Încă nu ştim ce va decide Guvernul că vor fi obiectivele în negocierile cu privire la relaţiile M.Britanii cu UE după separare", se afirma în emailul semnat de oficialul britanic.

Ambasadorul demisionar le-a mai transmis colegilor săi că miniştrii de la Londra trebuie să audă păreri "necizelate" şi "inconfortabile" din Europa, scrie BBC News online.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

 

Comments