Analist: Cei care cumpara acum locuinte gresesc. Semnele care arata ca preturile imobiliarelor vor s...

Conform Eurostat, preţul mediul al imobiliarelor a crescut în medie cu 40% în România între 2014-2018, cel mai rapid din Europa (media din UE este de 12% în perioada analizată). „Avansul preţului a fost de două ori mai rapid decât era justificat de scumpirea materiei prime şi a salariilor în construcţii. Realitatea este că preţul a fost majorat agresiv într-un context de cerere mai mare decât oferta în perioada 2014 – semestrul 1 2018”, explică analistul Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Potrivit lui, plafonarea gradului de îndatorare, scumpirea creditului, deprecierea leului, creşterea emigrării şi efectele puternic negative ale măsurilor fiscale recente contribuie deja la scăderea masivă a cererii de imobiliare. De asemenea, cifrele oficiale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) confirmă deja că numărul tranzacţiilor de vânzare cumpărare a scăzut cu 25%-35% an-la-an începând cu august 2018.

În contextul în care trendul de prăbuşire a cererii va continua, iar oferta continuă să crească, preţul imobiliarelor o să scadă cu cel puţin 25% în 2019-2020”, consideră analistul Iancu Guda.

De asemenea, el a remarcat, în ultima perioadă (decembrie – ianuarie), din ce în ce mai multe reclame ale proiectelor rezidenţiale cu livrare în 2019-2020. „Pe Facebook reclamele sunt din ce în ce mai agresive, iar în toate zonele de business ale Bucureştiului este plin de reclame indoor sau outdoor. Mai nou, în ianuarie au început ofertele promoţionale (discount 10%-15% dacă cumperi apartament în maxim o lună... parcă zici că suntem la piaţă şi cumpărăm haine)”, spune el.

Drept urmare, Iancu Guda consideră că au greşit cei care au cumpărat înainte, când nu a fost oferta promoţională şi au plătit minim 15% mai mult (30% cu tot cu dobânda). De asemenea, greşesc şi cei care se grăbesc şi cumpără acum, mai spune el.

Atunci când cererea scade şi oferta creşte, etapele prin care trece orice piaţă sunt: (1) promovare prin publicitate agresivă —> (2) oferte promoţionale —> (3) reducerea grilei de preţ pentru toate produsele. Momentan piaţa imobiliară este în primele două etape! Urmează scăderea semnificativă de preţuri în 2019-2020!”, conchide analistul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments