Andrei Marga: Optica inteligentei artificiale
,,Inteligenta artificiala" reia ideea ,,l'homme maschine", a lui La Mettrie. Acesta isi asuma ca omul poate fi abordat cu succes ca masina, dar si ca este posibila o masina care copiaza omul. Prin John McCarthy (1955), ,,artificial intelligence" a si fost conceputa ca ,,teorie si tehnologie a crearii de masini care invata si decid pe baza acestei invatari". Se voiau ,,masini capabile sa faca abstractii, sa dezvolte idei, sa rezolve probleme, care au fost rezervate pana acum oamenilor, si sa se optimizeze pe sine". Unul dintre creatori, Marvin Minsky, a si formulat cel mai clar optica deja in anii 1970. ,,In urmatorii doi pana la opt ani vor fi masini avand inteligenta unui om mijlociu. Ma gandesc la o masina care este in stare sa citeasca Shakespeare, sa schimbe uleiul la masina, sa toarca intrigi la birou, sa relateze o gluma si sa controverseze. In acest punct, masina va incepe sa se formeze singura, cu viteza fantastica. Dupa cateva luni, ea va fi atins nivelul unui geniu, iar cat de mare va fi capacitatea ei de prestare nu va mai fi de subestimat", declara intr-un interviu vestitul inventator.
Informaticienii sunt optimisti. Consacratul lor purtator de cuvant, Martin Ford, aseamana expansiunea ,,inteligentei artificiale" cu schimbarile ample aduse de electricitate in viata oamenilor. El observa insa si un fapt de cotitura: patrunderea mai adanca in retelele neuronale odata cu cercetarea felului in care sunt compuse si se manifesta moleculele de proteine. Preluata tehnologic, aceasta cercetare a dus la o noua dezvoltare a ,,inteligentei artificiale", ce se aplica apoi, fireste, la randul ei, in cercetari ale mintii umane. Retelele neuronale au devenit si mai informative in constructia de noi computere (Rule of the Robots: How Artificial Intelligence Will Transform Everything, Basic Books, New York, 2021). Programul DeepMind si-a adaugat Deep Learning, iar apoi, computatia Cloud a dus la platforme ale Google ce permit tot mai multor oameni accesul la folosirea ,,inteligentei artificiale". Martin Ford nu vede limite in ceea ce priveste simularea creierului uman ca realitate biologica, dar considera ca o copiere a creierului sub toate aspectele ramane science fiction (editia germana, 2024, p. 17). Nu fiindca informatiile ce se stocheaza sunt incomplete sau modulele software, legate de logica cunoscuta, insuficiente, ci datorita complexitatii insesi a creierului.
Cunoasterea care conduce dezvoltarea ,,inteligentei artificiale" este azi ramificata. La ea participa informatica, ingineria, neurologia, fiziologia, psihologia, matematica, logica, teoria comunicarii. Idealul este de a ajunge la masini ce pot fi agenti de sine statatori in viata oamenilor. Diversificarea directiilor de dezvoltare este enorma. Informaticienii au, in aceste demersuri, fireste, abordarile lor.
,,Inteligenta artificiala" modifica adanc intelegerea lumii, ,,provoaca" filosofia si schimba cultura. Cine se pronunta asupra ei se cuvine sa cunoasca ceea ce se petrece inauntrul ei. In orice caz, s-a ajuns deja in punctul in care este evident ca preocuparile pentru cunoasterea ,,inteligentei artificiale" si cele privind conditia umana sunt chemate sa mearga mana in mana.
Intrebarea ce pot si ce nu pot computerele, care intruchipeaza acum cel mai clar ,,inteligenta artificiala", este pusa de tot mai multi oameni. Raspund, la randul meu, evidentiind aici argumentele majore puse in dezbatere si rezumand perspectiva proprie.
Teoria actuala a cunoasterii nu poate sa nu inceapa cu apararea tezei autonomiei functionale a mintii umane. Ea are de partea ei multe argumente, izvorate chiar din practica cercetarii de la Galilei, la Einstein, Max Planck, Norbert Wiener. Hilary Putnam i-a adaugat ,,argumentul computerial". Conform acestuia, in sistemele care au cel putin gradul de complexitate al masinilor capabile sa dea seama de propria functionare, care sunt ,,masinile Turing", ,,descrierile organizarii functionale" sunt logic diferite de ,,constructia lor structurala (fizico-chimica)" si de ,,descrierile modului de comportament efectiv sau potential" (Hilary Putnam, Mind, Language and Reality, 1975). Ceea ce inseamna ca, in cazul relatiei dintre creierul uman si organism, lucrurile stau cel putin la fel. Functionarea creierului se sustrage oricarei mecanici.
Complexitatea aceasta nu ar trebui insa sa descurajeze modelarile creierului uman. El insusi inovator in lingvistica, robotica si filosofie, Hilary Putnam a reluat argumentul lui Noam Chomsky dupa care nu este de asteptat ca ,,inteligenta artificiala" sa copieze limbajul natural, dar modelarea limbajului trebuie continuata. ,,Multe sisteme sunt prea complexe pentru noi ca sa le putem prelua, sa facem predictii sau sa le simulam in detalii; dar asta nu inseamna sa spunem ca nu putem sa cautam modele teoretice utile ale unor astfel de sisteme" (Hilary Putnam, Renewing Philosophy, Harvard University Press, 1992, p. 17). Operam, de pilda, cu ,,stiinte economice", chiar daca nu s-a captat complexitatea economiei.
Intrebarea ce se pune in fata oricarei pretentii privind ,,masinile inteligente" este ,,unde se afla constiinta?". John Searle a raspuns convingator: ,,constiinta este o caracteristica a creierului la un nivel mai inalt decat acela al neuronilor individuali" (Putting Consciousness Back in the Brain. Replic..., in volumul Neuroscience & Philosophy. Brain, Mind & Language, Columbia University Press, 2003, p.99). Procesele mentale sunt legate de procesele neuronale din creier. ,,Constiinta consta /.../ in procese mentale subiective, calitative, unificate ce se petrec in spatiul fizic al craniului, probabil localizate mai ales in sistemul talamocortical" (p. 114). Ea nu e transpozabila in nici un alt loc.
Poate fi socotit creierul uman un computer? Tot John Searle a argumentat: ,,creierul, pe cat conteaza operatiile sale intrinseci, nu face procesarea informatiei. El este un organ biologic si procesele sale specific neurobiologice cauzeaza forme specific de intentionalitate. In creier, in mod intrinsec, exista proceese neurobiologice si uneori ele cauzeaza constientizari" (Is The Brain a Digital Computer?, 1990, in acelasi volum, p.106). Creierul nu ,,proceseaza informatii" - in fapt el prelucreaza date, atatea cate pot fi stilizate ca informatii, dar datele raman mereu ceva mai mult. Ele tin de experiente ale actiunilor de inserare a fiintei umane in conditiile mediului vietii. Creierul permite analogia cu un computer, dar este mereu mai mult.
John Searle a acuzat o ,,eroare de tip homunculus (homunculus fallacy)" in modelarile computationale ale mintii. Aceasta eroare consta, tehnic vorbind, in aceea ca un concept este explicat recursiv, adica prin conceptul insusi, fara a-l defini sau explica in prealabil. Ea este observabila usor atunci cand se explica vederea umana retinand ca lumina din exterior formeaza o imagine pe retina si ceva (sau cineva) plasat in creier controleaza daca imaginea este imagine. Asumptia este ca inauntrul creierului ar exista, metaforic vorbind, ,,un homunculus, adica un omulet", care controleaza imaginile ce se deruleaza.
O personalitate cu buna formatie in noua configuratie a cunoasterii, Daniel Dennett, a formulat doua argumente indreptate contra exaltarii potentialului ,,inteligentei artificiale".
Primul argument este acela ca ,,inteligenta artificiala" este o abordare care a luat act de faptul ca strategia de cercetare reprezentata de behaviorism in psihologie, nu mai da rezultate. Nici reprezentarea prin psihologia fiziologica a semnalelor neuronale nu le mai da. Fiind ambele excedate de complexitatea psihicului, s-a recurs la o strategie care a ales, dintre variantele abordarii cognitiei, pe aceasta: cum poate un sistem sa indeplineasca performanta X? Or, aceasta este o ,,chestiune de solutie mai curand decat una de descoperire" (Brainstorms. Philosophical Essays on Mind and Psychology, The MIT Press, 1986, p. 111). Este vorba, astfel, de o teoretizare ,,aprioristica", ce ne poate duce la sesizarea de constrangeri, dar poate insela cu privire la realitate.
Felul de a proceda ,,aprioristic" a fost repede imbratisat de ,,psihologia cognitivista", ai carei adepti s-au entuziasmat de abordarea psihicului plecand de la modelari computeriale. Acest fel de a proceda trimite insa psihologia pe o cale ce o tine la distanta de datele empirice si antreneaza patru lacune: a) componentele modelarii sunt introduse miraculos; b) se ia in mod discutabil o constrangere ca mai importanta decat altele; c) se restrange artificial designul unui subsistem; d) se restrange convenabil performanta unui sistem (p. 112-113). ,,Psihologia cognitiva" isi asuma ca exista un izomorfism intre computer si creier, dar ,,verisimilitudinea" programului computerial nu este acelasi lucru cu izomorfismul.
Nu mai este de mirare, observ eu, ca, de pilda, ministrul educatiei nationale al Frantei a cerut deja cu un deceniu in urma parasirea ,,psihologiei cognitive" ca baza a educatiei. Argumentul era ca aceasta indeparteaza formarea elevilor de realitatile vietii lor.
,,Inteligenta artificiala este cea mai abstracta cercetare a posibilitatii inteligentei sau cunoasterii" (p. 119). Ea imparte cu filosofia interesul pentru structuri abstracte si cu psihologia interesul pentru un sistem aparte - cel al psihicului uman. In fapt, ,,programele inteligentei artificiale nu sunt experimente empirice, ci experimente de gandire regulate protetic prin computere" (p. 117). Nici nu este sigur ca ,,inteligenta artificiala" rezolva toate problemele pe care le intalneste pe traseu. Oricum, ea nu-si asuma intreaga realitate.
Al doilea argument formulat de Daniel Dennett pleaca de la teorema lui Goedel: intr-un sistem de axiome consistent, de pilda, al aritmeticii numerelor naturale, sunt propozitii ce nu se pot dovedi in acel sistem. Or, computerele sunt masini bazate pe sisteme de axiome, ,,masinile Turing" recurgand prin constructie la exploatarea tuturor legilor cunoscute pentru a-si atinge scopul. Dar, oricat de dezvoltata ar fi, ,,masina Turing" are nevoie de ceva ce tine de creatorul ei. Nu are nici baza matematica asumptia ca ea ar putea avea un scop, in intelesul propriu al acestui termen (p. 261). ,,Masina Turing" depinde de intentia designerului, iar aceasta intentie nu se transmite ca atare masinii.
Interpretarea cu care avem de a face din partea celor care exalta potentialul ,,inteligentei artificiale" este ca ea ar implica procese cognitive reale. John Searle i se opune. Teza sa este: ,,Operatiile creierului cauzeaza constiinta care are continut semantic. Operatiile programelor sunt pur sintactice, iar sintaxa prin ea insasi nu constituie constiinta, nici nu este suficienta sa genereze constiinta" (p. 62). Ca sa putem vorbi legitim de prezenta ,,constiintei", aceasta ar trebui ,,duplicata", dar ea este numai ,,simulata" de computer. Nici ,,masinile Turing" nu pot duplica constiinta, caci sunt prevazute doar cu sintaxa. ,,Fenomenele mentale au o ontologie la persoana intai in sensul ca ele exista efectiv doar cand sunt experimentate de un agent uman sau animal" (p. 64). Restul sistemelor nu ajung la procese mentale.
Lui John Searle i se datoreaza argumentul ,,Camerei Chineze (Chinese Room)": sa presupunem, analog ,,testului Turing", ca intr-o camera este plasat un om care nu cunoaste limba chineza. Dar acesta este dotat cu un pix, o bucata de hartie, cu date privind simbolurile limbii chineze si instructiunile cu privire la ceea ce poate face cu simbolurile. Vom putea observa ca persoana se comporta asemenea unuia care foloseste simbolurile si regulile acestora din limba chineza fara sa o inteleaga. ,,Intregul sistem nu are nici o cale sa ataseze semantica sintaxei simbolurilor din computer" (p. 59). Persoana poate folosi simboluri, dar nu le stapaneste ,,semnificatia".
John Searle mai argumenteaza plecand de la teoria sa a ,,actelor de vorbire (speech acts)" si invocand unitatea propozitiei. Noi formulam propozitii in comunicare - ,,sentences" - pentru a performa in materie de comportament. Performativitatea este imanenta comunicarii (The unity of the proposition, 2008, in Philosophy in a New Century, p. 188). Locutia presupune ilocutie. Dar si invers, ilocutia este legata de reprezentarea a ceva in lume. In orice caz, vedem totdeauna obiecte doar in relatii ce ne intereseaza. Fundamentala in propozitie nu este, asadar, ,,referinta (reference)", ci ,,satisfactia (satisfaction)" obtinuta prin actiune, iar ,,adevarul (truth)" este doar caz particular al ,,satisfactiei". Unitatea unei propozitii este data astfel nu de altceva decat de ,,starea intereselor si actiunilor noastre (state of affairs)" ce procura satisfactie (p. 193). Dar ,,limbajul este cel care ne permite sa rupem unitatea naturala a propozitiei introducand o articulare pe care forma prelingvistica nu o are" (p. 192). Posibilitatea acestei ruperi este fructificata de ,,inteligenta artificiala".
Mai este de observat ca ,,testul Turing" abordeaza inteligenta conform behaviorismului: ceea ce se gandeste trebuie sa se vada in comportament - al oamenilor sau al computerelor. De altfel, deja Alan Turing isi asuma ca un comportament exterior este un test concluziv pentru un eventual proces cognitiv ce are loc in interior. Numai ca, observa John Searle, ,,este posibil sa existe stari mentale fara a fi exprimate in comportament si este posibil sa fie comportament care sa nu corespunda la stari mentale" (The Turing Test: fifty-five years later, 2008, in Philosophy in a New Century, p. 55). Poate exista comportament exterior fara proces cognitiv si invers. Astfel ca, putem construi masini, dar nu le putem atribui ,,interior" de natura mentala.
In prelungirea acestor argumentari, decisive, dupa parerea mea, privind potentialul ,,inteligentei artificiale", aduc aici inca doua argumente, din perspectiva mea - a pragmatismului reflexiv.
Primul argument l-am formulat pe baza observarii cunoasterii (vezi volumul Argumentarea, Editura Academiei Romane, 2010). El pleaca de la considerentul ca se pot obtine, printr-o analiza, pornind de la nivelul accesibil oricarui om, trepte ale cunoasterii: judecata; propozitia folosita in comunicarea curenta dintre oameni; ansamblul de propozitii ce poate reda diferentele, divergentele, contradictiile realitatii; propozitii ca parte a ,,actelor de vorbire"; si, desigur, ,,actele de vorbire" ca parti ale ,,jocurilor de limbaj"; delimitarea ,,informatiei", prelucrarea acesteia si folosirea tehnicilor digitale; operarea cu ,,argumente" in vederea ajungerii la ,,intelegere"; evaluarea argumentelor din punctul de vedere al inteligibilitatii expresiei, veracitatii vorbitorului, adevarului continutului si justetei relatiei celor care comunica.
Tabloul acesta ne spune ca ceea ce numim cunoastere - inclusiv cea realizata cu ajutorul ,,inteligentei artificiale" - pleaca de la date factuale si este de incredere. Ea se realizeaza in trepte si presupune parcurgerea lor. Pierde evident acela care nu se foloseste de computer. Apar insa sustinerea ca, inteleasa ca asumare a intregului conditiilor vietii umane, ,,gandirea" este mai sus de treptele enuntate, fara a se rupe de ele si fara a se reduce la vreuna (A. Marga, Vocatia gandirii, 2024). Ca efect - cultura, luata in largimea si finalitatea ei la baza, ,,intelegerea", ramane indispensabila cunoasterii, fie ea si realizata cu ,,inteligenta artificiala".
Al doilea argument este acela, ca sub anumite aspecte, deja prin constructie si functionare, ,,inteligenta artificiala" presteaza mai putin decat ,,inteligenta naturala". Si ea are un prealabil care-i conditioneaza rezultatele. Ea a plecat de la cautarile de rezolvare a unei probleme tehnice: construirea de masini aidoma mintii umane, eventual cu capacitati sporite. Ea a modelat mintea pe anumite premise logico-lingvistice. Ea a facut loc unui concept al ,,informatiei" care asigura abordarea matematica, dar a ramas deschisa intrebarea pe cat operam in viata curenta cu acest concept. Ea a aplicat o metodologie constand in abordarea unui obiect intr-un cadru apriori, computational. Ca urmare a acestor optiuni, ramane de discutat in ce masura aceasta metodologie duce la cunoasterea lumii traite a vietii - realitatea inevitabila cu care ne intalnim si in care traim in cursa noastra ca oameni pe pamant. (Din volumul A. Marga, Inteligenta artificiala si conditia umana, in pregatire)
The post Andrei Marga: Optica inteligentei artificiale appeared first on Cotidianul RO.
Comments