Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, urmarit penal de DNA pentru cumparare de influenta - Reactia...

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Constanta au dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de suspectii Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului (functionar public in sensul legii penale), pentru cumparare de influenta, si P.I., un consilier in cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru complicitate la cumparare de influenta.

"In luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, in calitatea mentionata mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor in cauza), reprezentand un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urma ar fi trebuit sa o obtina pentru Arhiepiscopia Tomisului, in urma folosirii influentei pe care ar fi afirmat ca ar fi avut-o asupra functionarilor cu drept de decizie in aceasta privinta din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discutie ar fi participat si celalalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii in care urma sa fie pusa in practica <> respectiva", arata DNA, intr-un comunicat de presa transmis marti.

Potrivit sursei citate, suma de 800.000 lei ar fi urmat sa fie utilizata pentru finantarea unor lucrari de constructie ori reabilitare a unitatilor de cult aflate in subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

Celor doi suspecti li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penala.

Reactia Patriarhiei Romane

,,Autoritatile judiciare, ca si cele bisericesti, sunt firesc interesate de elucidarea oricarui caz de coruptie reala. Sanctionarea si combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este in primul rand o datorie morala. Una a carei implinire onoreaza si a carei neimplinire dezonoreaza. Legea civila si legea morala sunt date pentru a fi respectate spre binele comunitatii, inclusiv ecleziale", a transmis Patriarhia.

Comments