Asasinatul lui Trump. Tricourile cu mesajul ,,Atins, dar nu doborat!" se vand ca painea calda VIDEO

Asasinatul lui Trump. Tricourile cu mesajul ,,Atins, dar nu doborat!" se vand ca painea calda VIDEO

Asasinatul lui Trump. Tricourile cu mesajul ,,Atins, dar nu doborat!" se vand ca painea calda VIDEO

Tentativa de asasinare a lui Donald Trump a generat o frenezie a marfurilor online care prezinta o imagine a candidatului la presedintia SUA imediat dupa ce a fost impuscat, insotita de sloganuri precum "Bulletproof" ("Antiglont"), "Legends Never Die" ("Legendele nu mor niciodata"), "Grazed but not Dazed" ("Atins, dar nu doborat"), "Shooting Makes Me Stronger" ("Gontul ma face mai puternic"), relateaza Reuters.

Cu preturi cuprinse intre 9 si 40 de dolari, tricourile inscriptionate cu imagini in care Trump isi ridica pumnul strans in aer in timp ce are dare de sange pe fata au devenit virale.

La cateva ore dupa tentativa de asasinat asupra sa, companiile si vanzatorii independenti s-au grabit sa exploateze situatia si sa creeze sloganuri si marfuri adaptate situatiei - majoritatea infatisandu-l pe candidatul republican la presedintie ca fiind sfidator - in ceea ce a devenit cea mai recenta dintr-o lunga serie de produse Trump.

"(Vanzarile) mi-au depasit asteptarile. Nu ma asteptam ca Trump sa aiba atat de multi fani", a declarat Zhong Jiachi, 28 de ani, proprietarul Paxinico, un comerciant de imbracaminte de pe Douyin, versiunea chineza a Tiktok, care in 24 de ore a vandut aproximativ 40 de tricouri cu imaginea lui Trump imediat dupa ce a fost impuscat.

Li Jinwei, in varsta de 25 de ani, care vinde bunuri pe platforma Taobao a Alibaba, a declarat presei din Hong Kong ca are nevoie de doar jumatate de minut pentru a produce un tricou cu Trump la fabrica sa din China. "Am pus tricourile pe Taobao imediat ce am vazut stirile despre impuscaturi, desi nici macar nu le imprimasem, si in trei ore am avut peste 2 000 de comenzi atat din China, cat si din Statele Unite", a spus ea.

Privirea lui Trump fixand camera, care apare in multe dintre produsele anterioare ce il infatiseaza, este un ecou al posturii sale caracteristice din "The Apprentice", reality show-ul de televiziune in care a jucat timp de mai multi ani si care l-au facut celebru. In 2023, imaginea cu Trump in postura de infractor fotografiat la politie (mugshot) a fost transformata rapid in tricouri, pahare, cani, postere si chiar papusi bobblehead deopotriva de catre sustinator si inamici.

Sambata, sustinatorii si militantii au fost cuceriti rapid de imaginea lui Trump facuta imediat dupa ce un tanar de 20 de ani a tras asupra sa de pe un acoperis, iar el era scos de pe podium de agentii Secret Service avand dare de sange pe fata, dar pumnul ridicat in semn de sfidare. Fostul presedinte american tinea un miting de campanie in Butler, Pennsylvania - un stat-cheie in alegerile din 5 noiembrie - cand a fost luat la tinta. Din fericire, glontul i-a atins doar usor urechea dreapta.

Comments