Asistentul de pe elicopterul SMURD, chemat sa-si salveze propriul copil: „Nu am crezut ca vazandu-mi...


Sebastian Petrus, asistentul medical din cadrul SMURD Timis, a relatat pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne ce a simtit dupa ce a participat la salvarea fiului de patru ani, care fusese lovit de un autoturism.


Sebastian Petrus are 30 de ani si de 4 ani lucreaza la SMURD, iar in week-end-ul trecut a luat parte la cea mai grea misiune din viata sa, sa-si salveze propriul copil.


"De cateva minute elicopterul SMURD decolase de la Timisoara catre Arad, unde urma sa fie pregatit pentru o noua urgenta. In timpul zborului au primit un apel prin statie. Va rugam sa va indreptati catre satul Fardea. Un copil de 4 ani a fost lovit de o masina. Urgent trebuie transportat la spital. Nu stim daca a fost afectata coloana sau alte organe vitale. Nu se poate misca si il doare spatele. Imediat pilotul a schimbat traseul aeronavei , iar echipajul medical a inceput sa se pregateasca pentru interventie", povesteste Sebastian Petrus pe pagina MAI.


La scurt timp, Sebastian Petrus a fost anuntat de sotia lui ca baietelul lor a fost lovit de o masina. "In acel moment Sebastian a realizat ca merge sa-si salveze propriul copil. Era la bunici, vorbisera dimineata la telefon si totul era in regula".


Cand m-a vazut cel mic, a inceput sa planga. Niciodata nu am crezut ca vazandu-mi baiatul plangand, voi fi cel mai fericit om de pe pamant. Stiam ca fiecare lacrima de-a lui inseamna ca este in viata.

Sebastian Petrus:

Copilul a fost preluat de catre elicopter si dus de urgenta catre Timisoara.


Stiam ca trebuie sa il tin de vorba pe cel mic, sa nu adoarma. Vorbeam intruna... ca niciodata, doar ca sa nu inchida ochii. Imi aduc aminte ca ii citeam povesti si voiam sa il vad cu ochisorii inchisi, dar acum il voiam treaz. Ati auzit vreodata te iubesc? Pentru mine acel te iubesc spus de puiul meu, acolo sus in aer, a insemnat cel mai mult.

Sebastian Petrus:

La Timisoara, copilul a fost preluat de o ambulanta si transportat la spital. A fost operat la picior si va urma o perioada de recuperare.


Comments