Astazi este ziua mondiala a maladiei Parkinson

Astazi este ziua mondiala a maladiei Parkinson

Ziua mondiala a maladiei Parkinson este marcata anual la 11 aprilie, corespunzand zilei de nastere a Dr. J. Parkinson, care in urma cu 200 de ani a descris pentru prima data boala, prin publicarea „Eseului despre paralizia agitata”.

In acest eseu, Dr. J. Parkinson a aratat ca diminuarea puterii musculare, perceputa initial ca un sentiment de slabiciune usoara, este insotita de un tremur involuntar. Pe masura ce boala se agraveaza pacientii sunt nevoiti sa se aplece in fata in timpul mersului pe jos, pasind cu pasi mai scurti, tarsiitori si adaugati sau intr-un ritm mult mai rapid, potrivit www.daysoftheyear.com.

Scopul marcarii zilei mondiale a maladiei Parkinson in fiecare an este de a creste nivelul de informare despre boala Parkinson si despre impactul acesteia, atat asupra celui suferind, cat si asupra familiei si a societatii.

Desi nu exista tratament pentru vindecarea bolii Parkinson, ea poate fi tinuta sub control. Pacientii in stadii avansate de boala devin din ce in ce mai mult dependenti de ajutorul si sustinerea semenilor.

Boala Parkinson afecteaza astazi aproximativ 6,3 milioane de persoane in intreaga lume, 1,2 milioane fiind in tarile din Uniunea Europeana, dintre care aproximativ 72.000 sunt din Romania. La scara mondiala, peste 300.000 de persoane sunt diagnosticate anual cu boala Parkinson, inregistrandu-se o incidenta de 10 la 100.000.

Post-ul Astazi este ziua mondiala a maladiei Parkinson apare prima data in Libertatea.ro.

Comments