ATRACTIE – Cati turisti viziteaza Casa Memoriala ,,Elie Wiesel" din Sighetu Marmatiei

ATRACTIE – Cati turisti viziteaza Casa Memoriala ,,Elie Wiesel" din Sighetu Marmatiei

ATRACȚIE Casa Memorială „Elie Wiesel” din Sighetu Marmației este unul dintre punctele de atracție ale municipiului de pe malurile Izei. În fiecare an, casa în care a copilărit laureatului Premiului Nobel pentru Pace atrage ochii a mii de turiști curioși. În cursul anului trecut, peste 2.700 de turiști au trecut pragul casei memoriale, 70% dintre aceștia fiind străini. 

Casa Memorială „Elie Wiesel” din Sighetu Marmației a fost deschisă publicului în anul 2002, la eveniment participând și laureatului Premiului Nobel pentru Pace dar și sora acestuia. Clădirea moment adăpostește primii 15 ani de viață al lui Elie Wiesel, supraviețuitorul Holocaustului marcând multe evenimente istorice în viața sa printre care numirea sa în Academia Americană de Artă și Literatură și cea de membru de onoare al Academiei Române. Laureat cu Premiul Nobel pentru Pace în anul 1986, fiul Sighetului a publicat 57 de cărți. Astăzi, toată munca și amintirea sa este găzduită de casa în care a copilărit la Sighetu Marmației.

ATRACȚIE casa memoriala elie wiesel

„În holul Casei Memoriale avem o expoziție foto care îi reprezintă pe evrei. Tot pe hol mai avem două vitrine care conțin obiecte casnice sau de cult. Într-una dintre săli am încercat să refacem viața evreilor și momentele prin care au trecut aceștia aducând în fața publicului o expoziție tematică de fotografii sau documente care să reprezinte deportarea evreilor din Maramureș. Cea de-a patra sală a Casei Memoriale este o sală dedicată lui Elie Wiesel, vieții sale și activității sale. Aici am expus fotografii, documente dar și texte redactate de către Elie Wiesel”, a declarat Alin Pralea, muzeograf în cadrul Casei Memoriale „Elie Wiesel” din Sighetu Marmației.

Casa Memorială „Elie Wiesel” poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Prețul unui bilet de acces în incinta locuinței în care a trăit laureatul Premiului Nobel pentru Pace este de 4 lei.

ATRACȚIE casa memoriala elie wiesel

Credit foto.

Simona Vasiac

Comments