Au urcat pentru prima data pe un traseu montan din Romania si au avut nevoie de interventia salvamon...

"Astazi, 23 iulie 2024, Serviciul Public Local Salvamont Zarnesti, a primit un apel de urgenta prin 112, cu privire la 3 tineri francezi. Aflati pentru prima data pe un traseu montan din Romania, in urma cu o zi, acestia au urcat la varful Piscul Baciului si au innoptat la refugiul Grind 2, de unde, astazi au decis sa acceseze creasta principala a Masivului Pietra Craiului, fara a avea asupra lor nici un element de echipament montan, ori apa. In aceste conditii, dupa cum era de asteptat au intervenit epuizarea fizica si simptomele de deshidratare", au transmis, marti seara, reprezentantii Salvamont Zarnesti intr-un mesaj pe Facebook.

Potrivit sursei citate, turistii au decis sa paraseasca rapid traseul de creasta si au vrut sa coboare direct versantul estic al masivului, in speranta ca vor ajunge la baza muntelui.

"Aceasta initiativa s-a incheiat rapid din cauza configuratiei terenului, sub ei deschizandu-se un coronament calcaros. In urma interceptarilor noastre de a-i localiza, initial s-a optat pentru intoarcerea lor catre creasta principala, doar ca avand in vedere starea acestora, s-a decis extractia pe cale aero, cu sprijinul POA Brasov. Astfel, toate cele 3 persoane au fost extrase prin troliere din creasta principala a masivului Piatra Craiului si coborate in siguranta la baza muntelui", au mai transmis salvamontistii.

Salvamontistii atrag inca odata atentia asupra modului in care turistii aleg traseele montane pe care sa le parcurga.

"Aceasta conjunctura ne determina sa atragem inca o data atentia asupra modului cum alegem traseele montane, echipamentul adecvat pentru ture de o zi, ori de innoptat pe munte , cantitatea de apa necesara unei astfel de ture, hrana, etc. In cazul celor 3, toate aceste elemente au lipsit cu desavarsire....", mai arata sursa citata.

Comments