Baia Mare: Prima editie a Festivalului de teatru ,,APROAPE", in 5-12 mai

Baia Mare: Prima editie a Festivalului de teatru ,,APROAPE", in 5-12 mai

In perioada 5-12 mai, se va desfasura prima editie a Festivalului de teatru ,,APROAPE", un festival creat de Asociatia Artspot Baia Mare, in parteneriat cu Teatrul Municipal Baia Mare.

Festivalul APROAPE isi propune sa devina un nucleu cultural-educational al comunitatii baimarene si sa adune intr-un singur loc, pentru cateva zile, energia tanara a orasului. Festivalul Aproape e cu si despre oameni, fiindca doar impreuna putem da viata unui eveniment care va aduce buna dispozitie, intalniri memorabile si discutii de neuitat.

Pentru ca e nevoie de o temelie solida de fiecare data cand creezi ceva, calitatea evenimentelor artistice si alegerea cu suflet a invitatilor, sunt primul strat pe care sta conceptul Festivalului APROAPE. Am pregatit spectacole de teatru din tara si din Baia Mare, concerte, ateliere de lucru pentru tineret, AMA-uri (Ask Me Anything) cu personalitati marcante, spectacole de teatru de tineret, si... multe surprize.

Timp de o saptamana, in Baia Mare vor poposi artisti ca Serban Pavlu, Richard Bovnoczki, Andreea Gramosteanu, Pavel Bartos si Luiza Zan. Si vom avea si o zi dedicata baimarenilor preocupati de binele comunitatii, in care, Dragos Patraru, Cristi Danilet si Pavel Bartos vor raspunde tuturor intrebarilor publicului. Evenimentul se va numi ziua AMA (Ask me Anything).

Pe langa evenimentele culturale ce tin linia principala a festivalului, suntem foarte interesati sa contribuim si la educatia tineretului baimarean. Am pregatit ateliere de lucru, cu oameni foarte bine pregatiti, din afara Baii Mari, care vor poposi aici cateva zile sa lucreze cu tinerii ce se vor inscrie. Vor fi ateliere de teatru, dans, antreprenoriat, jurnalism, scriere si despre relatiile interumane.

Totodata am pregatit si un atelier de lucru dedicat profesorilor baimareni care vor sa-si dezvolte caile si felul de a relationa si lucra cu elevii lor. Inscrierile la toate atelierele vor fi gratuite.

Un alt eveniment important va fi workshopul cu Domnica Circiumaru, unul dintre cei mai mari directori de casting ai Romaniei, workshop dedicat actorilor. Acest atelier vine in completarea faptului ca, incepand cu luna februarie a acestui an, Teatrul Municipal Baia Mare a primit acordul Consiliului Local pentru a introduce in statutul de functionare al institutiei ,,realizarea de filme artistice si documentare de scurt si lung metraj".

&

The post Baia Mare: Prima editie a Festivalului de teatru ,,APROAPE", in 5-12 mai appeared first on ZiarMM.

Comments