Banii judetului, impartiti politic de Ionel Bogdan. PNL ia ciolanul cel mare. Altii raman cu firimi...

Ionel Bogdan, presedintele Consiliului Judetean, a lovit din nou in administratiile locale din Maramures. Sedinta de urgenta a Consiliului Judetean convocata recent pentru alocarea fondurilor necesare comunitatilor locale din judet a dezvaluit o noua acordare nedreapta a banilor, pe modelul practicat de PNL in ultimii 4 ani, in Maramures. Localitatile care nu au primari alesi de la PNL au primit doar 250.000 lei, in timp ce administratiile liberale au primit sume cuprinse intre 700.000 lei si 1.000.000 lei.

Deputatul Gabriel Zetea, presedintele PSD Maramures si candidatul formatiunii social-democrate pentru Consiliul Judetean, a aratat ca aceasta acordare discretionara de fonduri este un lucru nemaiintalnit in ultimii 30 de ani de democratie in Maramures.

"Nu s-a intamplat niciodata ca, in prag de alegeri, Consiliul Judetean sa lase aproape toate comunitatile Maramuresului, in afara de cele ale PNL, fara bani, fara a se putea dezvolta, fara a putea face proiecte. Nu exista nicio justificare in spatele acestui proiect de hotarare adoptat de catre Consiliul Judetean. Niciodata nu va putea PNL sa explice de ce unele primarii au primit sume de bani foarte mari, iar altele sume foarte mici, ce nu le ajung nici macar pentru intretinerea curenta", a aratat deputatul PSD Maramures, Gabriel Zetea.

Demnitarul se intreaba de ce pe Valea Izei, de exemplu, o comunitate frumoasa si harnica asa cum este Barsana, care insa are un primar ales de la PSD, nu trebuie sa primeasca bani, iar in comunitatea vecina, Stramtura, unde primarul votat este de la PNL, suma alocata de Consiliul Judetean trebuie sa fie de patru ori mai mare. Atat in Barsana, cat si in Stramtura traiesc maramureseni care au optiuni politice diferite, insa presedintele Consiliului Judetean trebuie sa dezbrace haina politica atunci cand ia decizii pentru Maramures si sa nu catalogheze UAT-urile in functie de culoarea politica a primarului. Un alt exemplu dat a fost comuna Miresu Mare, acolo unde anul trecut, cand primarul a fost la PNL, liberalii il laudau ca este un primar campion. Insa pentru ca primarul Ioan Maties a anuntat ca revine la PSD, acum Miresu Mare nu mai beneficiaza de fonduri.

Din acest motiv, deputatul PSD Gabriel Zetea l-a sunat in aceeasi zi pe prim-ministrul Romaniei, Marcel Ciolacu, solicitand ajutor financiar pentru toate primariile din Maramures care au fost nedreptatile de administratia Bogdan. Sunt mai mult de 50 de UAT-uri care trebuie sa primeasca bani in compensare, indiferent ca sunt de la PSD, PMP, UDMR sau primarul reprezinta un alt partid politic.

"Actualul presedinte al Consiliului Judetean, Ionel Bogdan, si-a ratat misiunea pentru Maramures. Prin aceasta alocare discretionara de fonduri a dovedit, inca o data, ca nu stie sa faca nici politica, si nici administratie. In ultimii patru ani, nu am vazut in Maramures nici proiectele, si nici banii promisi. In urma cu patru ani, judetul avea in santier 200 de km de drumuri judetene, iar firmele maramuresene aveau angajati aflati la munca, iar oamenii isi primeau bani la timp. Astazi, in judet avem doar poze frumoase, dar in spatele lor nu se afla santiere. Celelalte proiecte care ni s-au promis de la Consiliul Judetean au ramas tot la stadiul de promisiuni.

Acum, Ionel Bogdan vrea sa vina sa candideze pentru municipiul Baia Mare, dar pentru municipiul pe care doreste sa il conduca a alocat zero lei. Ionel Bogdan nu cunoaste Baia Mare, iar baimarenii nu-l cunosc pe Ionel Bogdan. Politica trebuie sa fie facuta in Bucuresti si nu in Maramures. Aici, in judet, trebuie sa dam mana toate partidele politice si sa aducem bani pentru toate comunitatile Maramuresului.

Banii trebuie acordati nediscriminatoriu, nu cum a facut Ionel Bogdan la ultima sedinta. Aceasta decizie luata in defavoarea atator comunitati maramuresene reprezinta un abuz de putere si o manifestare clara a favoritismului politic. Iar astfel de practici trebuie sa inceteze dupa 9 iunie", a conchis deputatul PSD Gabriel Zetea.

Articolul Banii judetului, impartiti politic de Ionel Bogdan. PNL ia ciolanul cel mare. Altii raman cu firimiturile apare prima data in ZiarMM.

Comments