Becali il ironizeaza pe Alibec, dupa meciul Steaua-Astra

Becali il ironizeaza pe Alibec, dupa meciul Steaua-Astra

Becali il ironizeaza pe Alibec, dupa meciul Steaua-Astra

"Suntem noi, şi toţi ceilalţi, şi noi îi batem pe toţi. Ce Alibec? Nu am avut emoţii deloc, am controlat jocul. Astra nu a avut o ocazie clară, a avut ocazii anemice. Dacă spui că te baţi cu Steaua, ar însemna să mai câştige şi ei, dar aşa... Noi avem 17 puncte, ei au 5, s-a terminat ceva. Ce să mai facă Astra? Ei să prindă play-off-ul. Să se lupte acum cu Voluntari. La câte ocazii am avut, trebuia să fie 5 sau 6-0, noi jucăm fotbal de calitate", a afirmat patronul stelist.

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a VII-a a Ligii I, disputat pe Arena Naţională din Capitală şi în care în final au fost incidente pe teren.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Boldrin, în minutul 45, cu un şut din lovitură liberă de pe partea dreaptă. Balonul a trecut prin tot careul, nu a fost atins de nimeni, şi a intrat în poartă la colţul lung.

În minutul 89, Junior Morais a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat de arbitrul Marius Avram pentru o intrare asupra lui Popa. Iniţial, Avram i-a arătat cartonaşul galben lui Nicoară dar a revenit şi i l-a acordat lui Junior Morais după intervenţia arbitrului de rezervă. După eliminarea lui Junior Morais, jucătorii celor două echipe şi cei prezenţi pe băncile tehnice au intrat într-un conflict. În urma acestor incidente, Mihai Stoica şi un oficial al Astrei au fost trimişi în tribună.

Articole recomandate

Comments