BLESTEMUL CLUBULUI Bamboo. S-A AFLAT de abia la ancheta si S-A SPUS STOP

BLESTEMUL CLUBULUI Bamboo. S-A AFLAT de abia la ancheta si S-A SPUS STOP

Ancheta în cazul incendiului care a distrus clubul Bamboo, din Capitală, bate pasul pe loc. După ce un expert tehnic care a evaluat structura de rezistenţă, arsă în urma incendiului din 21 ianuarie, a constatat posibilitatea crescută ca aceasta să se prăbuşească şi a recomandat demolarea acesteia, pompierii şi criminaliştii Poliţiei Capitalei se lovesc de o altă problemă. Potrivit B1TV, în zona în care se află ruinele clubului s-ar afla un site arheologic, fapt care împiedică demolarea.

Drept urmare, nici criminaliştilor nu li s-a permis să preleveze probe din zonă. Despre site-ul arheologic, nu s-at fi ştiut în momentul produceii incendiului. În consecinţă, pentru a avea acces în zona clubului ars, trebuie ca procurorii să obţină aprobare de la Primăria Capitalei şi de la Agenţia de Protecţia Mediului.

În urma incendiului produs, pe 21 ianuarie a.c., la Clubul Bamboo din Bucureşti, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a realizat, prin intermediul unui expert tehnic atestat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), o evaluare a construcţiilor afectate, prin care s-au stabilit modalitatea şi etapele tehnologice care să permită cercetarea la faţa locului de către organele abilitate şi punerea în siguranţă a structurii.

După evaluarea structurii de rezistenţă, s-a constatat posibilitatea crescută ca aceasta să se prăbuşească. În aceste condiţii, ISC îşi însuşeşte recomandarea făcută de expertul tehnic, şi anume dezafectarea totală a acesteia. Pe durata acestor lucrări, se va ţine cont atât de instrucţiunile de lucru elaborate de expertul tehnic, cât şi de necesitatea conservării eventualelor probe de la faţa locului.  

Comments