Bogdan Olteanu, dus din Arestul Capitalei la DNA pentru a fi audiat in dosarul in care este acuzat d...

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au citat pe Bogdan Olteanu pentru noi acte procedurale în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, potrivit unor surse judicare citate de news.ro.

Bogdan Olteanu a fost scos în jurul orei 08.30 din Arestul Capitalei, unde este încarcerat din 12 august. Olteanu a fost şi în 10 august la DNA, el spunând atunci că nu este vinovat, dar crede că ceea ce era să se întâmple cu el, s-a întâmplat, iar de acum rămâne să îşi găsească dreptatea.

Fostul viceguvernator al BNR a stat în arest la domiciliu din 29 iulie până în 12 august, când a fost arestat preventiv pe o perioadă de 16 zile, în urma unei decizii a instanţei supreme.

Acuzaţiile DNA

Anchetatorii arată, în referatul prin care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă, că în 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării, însoţit de o altă persoană, care a intermediat discuţia cu omul de afaceri. ”Transportul celor doi în Deltă s-a realizat cu un elicopter”, potrivit documentului citat.

În schimbul folosirii influenţei sale pentru numirea în postul de guvernator al rezervaţiei Delta Dunării, Olteanu a cerut un milion de euro pe care urma să-i primească în numerar, susţin procurorii. Persoana care a fost numită ca guvernator a fost chemată la Guvern pe 2 septembrie 2009, cu două săptămâni înaintea adoptării hotărârii de desemnată pentru acel post, mai arată anchetatorii.

Un alt folos necuvenit primit de Olteanu ar fi constat în servicii de consultanţă în campania electorală din 2008 pentru alegerile parlamentare. Concret, o anumită firmă i-ar fi pus la dispoziţie lucrări de analiză politică şi sondaje de opinie.

Circuitul şpăgii

Firma offshore pe care DNA a identificat-o drept sursa banilor de şpagă este Demera Investments Ltd, din Cipru, înfiinţată în iunie 2006 şi dizolvată în ianuarie anul acesta. Firma ar fi fost folosită de Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca în mai multe scheme evazioniste.

La capătul celălalt al circuitului s-a aflat compania offshore IT & Media Production, înregistrată în SUA (Delaware), administrată de Ionuţ Adrian Eftime, firmă care avea deschis un cont bancar în Bulgaria. În acest circuit au mai fost implicate offshore-urile Narfalk Debit Service and Factoring, KLG Debit Service and Factoring Limited, ambele din Cipru, şi Laveco Group Limited (înregistrată în Noua Zeelandă).

Potrivit surselor judiciare, transferul sumei de un milion de euro din contul Demera Investments Ltd s-a făcut la 22 octombrie 2008. Banii au fost viraţi într-un cont al firmei IT & Media Production, deschis în Bulgaria. În zilele de 28, 29 şi 30 octombrie 2008, Ionuţ Adrian Eftime a retras în numerar suma din cont. Ulterior, la solicitarea lui SOV, Eftime s-ar fi întâlnit cu Bogdan Olteanu la sediul PNL şi i-ar fi remis banii.

Comments